
Vineri, 5 februarie, la ora 14.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Vădeni şi Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat, pe raza comunei Vădeni, cu scopul combaterii braconajului cinegetic.
Poliţiştii l-au depistat, pe un teren viran din localitatea Baldovineşti, pe M. Alin (21 de ani), din municipiul Brăila, care trăgea cu o armă neletală, cu aer comprimat, după păsări sălbatice.
Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că tânărul nu este deţinător legal de arme letale ori neletale, nu are permis de vânătoare, iar arma pe care o avea asupra lui nu este înscrisă în evidenţele poliţiei.
Până în momentul depistării de către poliţiştii, cel în cauză nu împuşcase nici o pasăre.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi tânărului depistat i-a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de vânătoare fără permis de vânătoare, vânătoare în intravilan şi fără poliţă de asigurare împotriva accidentelor, deţinere fără drept de armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, şi uz de armă neletală fără drept.