
Joi, 19 noiembrie, în jurul orei 14.30, o patrulă de jandarmerie a intervenit pentru aplanarea unui scandal produs într-un imobil din zona centrală a municipiului Brăila. Ca urmare a solicitării primite prin apelul unic de urgenţă, jandarmii brăileni s-au deplasat imediat la adresa indicată.
La adresa respectivă, locuiesc mai multe familii și pe fondul unui conflict mai vechi între locatarii aceluiaşi imobil, Alexandrina R. în vârstă de 46 ani a pătruns fără drept într-o anexă a vecinilor săi, Ionel şi Vasilica M., ameninţându-i cu acte de violenţă şi lovindu-i pe aceştia.
După aplanarea conflictului, jandarmii i-au întocmit femeii recalcitrante actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violente şi ameninţare, care au fost înaintate polițiștilor de la I.P.J. Brăila.