HC Dunărea Brăila a jucat marți seara ultimul meci din acest an în Sala Polivalentă Danubius, într-un derby pentru locul 3 în Liga Națională, în compania celor de la Corona Brașov. După un meci în care au fost conduse o singură dată, 0-1 în minutul 2, elevele lui Buceschi au condus tot jocul și s-au impus cu 28-26 (16-12).

Fetele lui Burcea, cel căruia Buceschi i-a luat locul pe banca naționalei de senioare în postura de secund a lui Ryde, au marcat primul gol prin Briscan în minutul 2, după ce Brot ratase o aruncare de la 7 m, parată de Mîrcă. Tiron a egalat imediat, apoi Brot a înscris din extremă și Udriștioiu a dus Brăila la 3-1 în minutul 5. În minutul 12 HC Dunărea a avut prima dată avantaj de 4 goluri, 8-4. Alina Horjea a marcat de la 7 m și a dus Brăila la cinci goluri avans în minutul 19, scor 11-6. În mai puțin de două minute, prin golurile lui Pricopi și Dincă, au revenit la două goluri, 11-9. Cu trei minute înaintea pauzei fetele de la Brăila conduceau cu 13-11, apoi Udriștioiu a marcat de două ori și a mărit diferența din nou la patru goluri. Briscan a marcat pentru 15-12, iar Tiron a închis tabela după primele 30 de minute la scorul de 16-12.
În debutul reprizei a doua HC Dunărea a condus la 4-5 goluri până în minutul 52 când după golurile marcate de Zamfir și Pricopi au adus Corona la două goluri în spatele brăilencelor. În minutul 56 HC Dunărea conducea cu 28-24, dar pe final singurele care au mai înscris au fost brașovencele și rezultatul final a fost 28-26.
Un mare merit în obținerea acestei victorii îl are publicul care, prezent în număr mare la acest ultim joc acasă în anul 2015, dar și portarul Elena Voicu, cu 13 parade reușite, dar și Lăcrămioara Stan, cu o aruncare de la 7 metri, parată la aruncarea Cristinei Zamfir.
Pentru HC Dunărea principala marcatoare a fost Bianca Tiron cu 7 goluri marcate. Celelalte goluri au fost marcate de Alina Horjea – 6 (3 de la 7 m), Aneta Udriștioiu -5, Ada Moldovan -5, Adina Brot -3, Oana Apetrei -1, Mădălina Zamfirescu-1. Au mai jucat: Gabriela Dobre, Alina Czeczi, Diana Axinte și Carmen Gheorghe.
Pentru Corona Brașov au jucat: Daciana Hossu -5 intervenții, Ana Maria Mîrcă – 3 intervenții (una la 7 m), Denisa Dedu – 4 intervenții, Carmen Cartaș – 4 goluri (2 de la 7 m), Mihaela Briscan -4, Andreea Pricopi -4, Laura Chiper -4, Cristina Zamfir -3, Elena Dincă -2, Camelia Hotea -2, Marilena Neagu -2, Constantina Rațiu -1, Adriana Țăcălie, Oana Bondar.