
Sportul Chiscani a încheiat turul campionatului Ligii a 4-a cu maxim de puncte, după ce în ultima etapă a câştigat cu 5-0 în deplasarea de la Șuțești. În ultima etapă a turului s-au marcat 25 de goluri în cele șase partied programate, gazdele înscriind de 10 ori, iar oaspeții 15 goluri. Golgeterul etapei a fost Marius Dima de la Dacia Unirea 2 Brăila, cu trei goluri marcate.
Rezultatele înregistrate în etapa a XI-a din Liga a 4-a:
Victoria Traian – Pandurii Tudor Vladimirescu 2-0 (1-0). Campioana de anul trecut a încheiat cu o victorie turul campionatului, în care a avut evoluții oscilante. Golurile au fost marcate de Pîrlițeanu (24) și Veber (47). La juniori A1 Pandurii a a câștigat cu 5-1.
CS Făurei – Victoria Cazasu 1-2 (0-0). Gazdele au deschis scorul în minutul 53 prin Vasile, dar oaspeții au întors rezultatul în doar trei minute, prin reușitele lui Oaie (75) și Vlad (78). În meciul juniorilor cele două echipe au terminat la egalitate, scor 2-2.
Voinţa Şutesti – Sportul Chiscani 0-5 (0-2). Echipa lui George Pascu a încheiat prima parte a campionatului cu o victorie la scor. Golurile liderului au fost marcate de I. Huțu (30), A. Crăciun (35,65), L. Boariu (68,83). Juniorii din Șuțești s-au impus cu 2-1.
Gloria Movila Miresii – Voinţa Plopu 3-2 (1-1). Valentin Bosoi a deschis scorul pentru Plopu în minutul 19, iar în minutul 30 Costel Mocanu a restabilit egalitatea. Imediat după pauză, în minutul 49, același V. Bosoi a adus din nou echipa oaspete în avantaj, pentru ca în ultimele 10 minute de joc echipa gazdă să reușească să obține victoria prin reușitele lui Dumitrana (83) și C. Mocanu (90+3). La juniori gazdele au câștigat cu 6-0.
Viitorul Ianca – Viitorul Însurăţei 1-2 (0-2). Derby-ul etapei s-a încheiat cu victoria celor de la Însurăței, după ce Cătălin Matinciu a înscris în propria poartă în minutul 2, primul gol al oaspeților. În minutul 42 Cheleș a majorat avantajul pentru oaspeți și meciul părea tranșat. În minutul 51 Robert Popescu a redus din handicap, dar după eliminarea lui Matinciu din minutul 58, gazdele n-au mai avut forța să revină și să obțină măcar un egal. La juniori A1 Însurățeiul s-a impus cu 4-1.
Voința Vișani – Dacia Unirea 2 Brăila 3-4 (1-1). Echipa din Vișani a dat o replică foarte bună celor de la Dacia Unirea și a reușit la un moment dat să conducă timp de 4 minute. Pentru gazde au marcat Nazîru (33), Puiu (52) și Dobrică (73). Golurile oaspeților au fost marcate de Marius Dima în minutele 19, 50, 77 și Georgian Pîrlog în minutul 87. La juniori, echipa din Vișani a câștigat cu 8-3.
Clasamentul Ligii a 4-a la finalul turului de campionat este următorul:
1 | Sportul Chiscani | 11 | 11 | 0 | 0 | 48-8 | 33p |
2 | Dacia Unirea 2 Braila | 11 | 7 | 2 | 2 | 50-30 | 23p |
3 | Viitorul Insuratei | 11 | 7 | 1 | 3 | 33-20 | 22p |
4 | Victoria Traian | 11 | 7 | 0 | 4 | 42-23 | 21p |
5 | Viitorul Ianca | 11 | 5 | 4 | 2 | 32-17 | 19p |
6 | Pandurii Tudor Vladimirescu | 11 | 6 | 1 | 4 | 37-24 | 19p |
7 | CS Faurei | 11 | 4 | 1 | 6 | 26-36 | 13p |
8 | Victoria Cazasu | 11 | 3 | 3 | 5 | 27-29 | 12p |
9 | Gloria Movila Miresii | 11 | 3 | 1 | 7 | 16-32 | 10p |
10 | Vointa Plopu | 11 | 2 | 2 | 7 | 32-54 | 8p |
11 | Vointa Visani | 11 | 2 | 1 | 8 | 23-45 | 7p |
12 | Vointa Sutesti | 11 | 0 | 2 | 9 | 12-60 | 2p |
La juniori A1, la finalul turului, pe primul loc se află Pandurii Tudor Vladimirescu cu 31 de puncte, singura echipă neînvinsă din campionat, având un singur meci încheiat la egalitate, în deplasarea de la Viitorul Ianca, ocupanta locului 3 cu 25 de puncte. Între cele două, cu 30 de puncte este Viitorul Însurăței, cu un singur meci pierdut în fața celor de la Tudor Vladimirescu.
Campionatul va continua, săptămâna viitoare urmând a se juca prima etapă din retur. Până la finele anului 2015 se vor juca 4 etape din returul campionatului Ligii a 4-a.