
Dacia Unirea Brăila a obținut o victorie în extremis, la ultima fază a meciului, o victorie care a adus cele trei puncte puse în joc și urcarea pe primul loc al clasamentului Ligii a 2-a seria I. Frunză a marcat dintr-o lovitură liberă de la 17 m în minutul 90+7.

După meciul de Cupă cu Dinamo, jucătorii lui Alin Pânzaru au resimțit oboseala și au practicat un joc slab, dezlânat, cu multe greșeli de pasare și fără vlagă în ofensivă. Abia în minutul 17 brăilenii au avut o fază de poartă, când Muscă a primit o pasă de la Onofraș, a pătruns în careu dar a fost blocat în ultimă instanță de Stancu care a trimis în corner. Lovitura de colț a rămas însă fără rezultat. În minutul 20, la o acțiune prelungită de atac a oaspeților, mingea a ajuns la Gojnea la 10 m, dar șutul său a fost blocat de Ivan.
În minutul 21 Ghiocel a pasat printre fundașii adverși pentru Muscă, acesta a protejat și i-a pasat în lateral lui Onofraș care a șutat de la 22 de metri, portarul Fulga a respins în față, dar nici un brăilean nu s-a aflat la intercepție și cei de la Balotești au degajat. Faza a continuat cu o intercepție a brăilenilor, mingea a ajuns pe stânga la Stănciulescu, care a centrat în careu la Muscă, dar pasa acestuia în spate pentru Frunză a fost interceptată de Pătrașcu care a trimis în aut. În minutul 23, Muscă a șutat din 8 m în Stancu, brăilenii au cerut henț la fundașul oaspeților, dar centralul a lăsat jocul să continue.
Frunză a încercat și el poarta lui Fulga de două ori, în minutele 35 și 40, cu șuturi de la distanță, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Ultima fază a primei reprize s-a consumat în minutul 45, când Gojnea a scăpat pe stânga, dar a fost blocat de Ghiocel, mingea a ajuns la Sandu care a șutat pe lângă poarta apărată de Mitrea.
În minutul 2 al reprizei secunde Frunză i-a pasat pe stânga lui Roșu, centrarea acestuia a fost respinsă de Pătrașcu până la Moise, care a șutat de la 25 de metri, mingea a fost deviată la Onofraș care a fost semnalizat în offsaid.
Treptat oaspeții au pus stăpânire pe joc și au dominat mai mult, iar situațiile de gol s-au înmulțit la poarta lui Mitrea. În minutul 56 Gojnea l-a depășit ușor pe Niță, a intrat în careu și a șutat de la 9 metri lateral însă Mitrea a respins în corner.
În minutul 64 Antoche interceptează aproape de centrul terenului o pasă a lui Moise, a pătruns spre poartă pe partea dreaptă, însă șutul său din colțul careului de 16 metri a fost apărat de Mitrea. În minutul 66 Gojnea a fost faultat de Niță la 20 m lateral stânga. Stancu a executat lovitura liberă înalt în careu, mingea i-a depășit pe toți jucătorii aglomerați în preajma careului de 6 m și Mitrea a respins cu piciorul.
În minutul 71 Onofraș a șutat de la aproape 30 de metri, dar mingea a ocolit poarta lui Fulga. În minutul 75, frunză a executat o lovitură liberă de pe stânga, Onofraș a recentrat cu capul în mijlocul careului, dar fundașii ilfoveni au îndepărtat pericolul.
În minutul 77 ilfovenii au obținut o lovitură liberă de la 17 metri, ușor lateral stânga. A executat Stelian Stancu direct pe poartă, iar Mitrea a respins de la vinclu, iat Bâtfoi a reluat din 3 metri peste poarta goală, ratând astfel cea mai mare ocazie de gol a meciului.
În minutul 78 Istrate i-a pasat lui Muscă, dar acesta de la 17 m a șutat din întoarcere peste poarta apărată de Fulga. În minutul 82 Pușcașu l-a găsit pe Niță în careu, acesta a pătruns spre poartă, dar în loc să șuteze la poartă din 8-9 metri a încercat o centrare în mijlocul careului și Marciuc a degajat, îndepărtând astfel pericolul. În minutul 86 Roșu a trimis un șut-centrare, dar Antoche a respins. Un minut mai târziu Sandu a șutat de pe dreapta, din preajma careului de 16 metri, dar Mitrea a respins.
După ce arbitrul a arătat 5 minute de prelungiri, brăilenii, împinși de la spate de încurajările publicului care a crezut până la final în victorie, au atacat în permanență poarta lui Fulga, iar ilfovenii au găsit toate tertipurile pentru a trage în continuare de timp.
În minutul 90+1 Florea a combinat cu Bâtfoi pe partea stângă, iar pătrunderea primului în careu s-a încheiat cu o centrare reținută de Mitrea.
La ultima acțiune de atac a meciului, Muscă a fost faultat la marginea careului de 16 m de Filip și centralul a acordat lovitură liberă directă pentru brăileni.
A executat impecabil Sorin Frunză, în vinclul porții ilfovenilor și a marcat golul victoriei elevilor lui Alin Pânzaru. Era deja minutul 90+7 și după gol arbitrul a mai arătat câteva cartonașe galbene oaspeților și a arătat centrul terenului, fluierând finalul meciului.
La finalul meciului spectatorii au scandat numele lui Sorin Frunză și al antrenorului Alin Pânzaru, pe care unii dintre ei îi înjurau cu câteva minute mai devreme pentru jocul slab prestat în fața celor de la CS Balotești.
Dacia Unirea: Mitrea – Niţă, L. Ivan (min. 59 Pușcașu), Ghiocel, Stănciulescu – Olenic – C. Roşu, Frunză, Moise (min. 68 Istrate)- Onofraş, Muscă. Antrenor: Alin Pânzaru
CS Baloteşti: Fulga – St. Stancu, Flămânzeanu, Marciuc, N. Filip – I. Sandu, Bg. Pătraşcu (min. 78 Florea), Antoche, Tofan (min. 57 F. Niculae)- Gojnea, Cl. Herea (min. 68 Bâtfoi). Antrenor. Stelian Stancu.
În ciuda unei evoluții modeste, importante sunt cele trei puncte obținute astăzi, care duc Brăila pe locul 1 în seria I cu 12 puncte după cinci etape și golaveraj 6-2. Etapa viitoare, sâmbătă 3 octombrie, Dacia Unirea Brăila va juca în deplasare la Farul Constanța.
Celelalte rezultate înregistrate în etapa a V-a au fost:
SC Bacău – Gloria Buzău 1-0
Rapid CFR Suceava – FC Oţelul 1-0
Bucovina Pojorâta – ACS Berceni 2-2
Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa 0-0
Academica Clinceni – FC Ceahlăul 1-0
Rapid Bucureşti a stat.