
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila organizează în perioada 07-13 septembrie 2015 Săptămâna Europeană a Sportului, un eveniment unic, major, realizat la inițiativa Comisiei Europene și desfășurat în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

La nivel național, Ministerul Tineretului și Sportului a desemnat Federația Română Sportul pentru Toți ca responsabil național cu desfășurarea „Săptămânii Europene a Sportului”.
Parteneri ai acestui eveniment sunt: Consiliul Județean Brăila, Academia Olimpică Română – filiala Brăila, Asociatia Clubul de Turism PROILAVIA Brăila, Clubul Sportiv Municipal Brăila, Liceul cu Program Sportiv Brăila, C.S.Lipan, Asociația Clubul Sportiv pentru Persoane cu Dizabilitați Fizice “Special Friends”, alte structuri care se vor alatura acestei inițiative. Invitați la eveniment sunt structuri sportive cu personalitate juridică ce activează pe raza județului Brăila, Inspectoraturl Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, Poliția Locala a Municipiului Brăila, etc.
Luni, 7 septembrie, de la ora 12.00, va avea loc conferința de presă de lansare a evenimentului, iar marți, de la ora 10.00, în zona fântânii arteziene din Parcul Monument se vor desfășura activități de educație pro-mișcare și pro-natura, susținute de Asociația Clubul de Turism Proilavia.
Miercuri, 9 septembrie, la ora 17.00, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, cu standuri de prezentare ale structurilor sportive. Expoziția va fi deschisă pentru vizitare până duminică, 13 septembrie, în intervalul orar 12.00-17.00.
Joi și vineri, între orele 16.00-19.00, pe baza sportivă de DJST Brăila din Parcul Monument, se vor desfășura activități sportive de timp liber pentru angajații IJJ Brăila, IPJ Brăila, Poliția Locala Brăila, sub genericul ”Activi la muncă și la sport”.
Sâmbătă și duminică, 12-13 septembrie, între orele 12.00-17.00, pe bazele sportive ale DJST, LPS, CSM și CS Lipan, vor avea loc activități sportive deschise tuturor categoriilor de persoane, activitate intitulată ”Porți deschise pentru sport”.