
În 17 iunie 2015, prin nota direcției resurse umane şi organizare nr. 14142/2015 privind cererea formulată de doamna Mariana Ioan, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prin care a solicitat continuarea activităţii în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, într-o funcţie de execuţie, după încetarea mandatului funcției de conducere, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila (unitate de parchet de la care provine) a doamnei Mariana Ioan după încetarea mandatului în funcţia de prim procuror al acestei unităţi de parchet, respectiv 15.07.2015.
În data de 31 august, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în prezent delegată în funcția de prim procuror al acestei unități de parchet, a doamnei Mariana Ioan — pensionare.