
Un autocar cu turiști moldoveni s-a rasturnat în această dimineață pe DN 2 B în apropiere de Baldovinești. După primele cercetări în autocar se aflau 38 persoane, majoritatea până în 40 de ani, iar o femeie și un copil de circa 10 ani au murit în urma accidentului. Cauza accidentului pare a fi viteza neadaptată condițiilor de drum, cu un carosabil umed și ploaie torențială.
La fața locului au sosit 20 de ambulanțe de la Brăila și Galați, dar și șeful ISU Brăila, prefectul Brăilei, comandantul poliției rutiere, șeful SMURD Galați. De la fața locului au fost transportați la UPU Brăila 16 pasageri ai autocarului accidentați, iar la UPU Galați au fost transportați alte patru victime.
Raed Arafat a anunțat că s-a instituit Cod Roșu de eveniment, ceea ce înseamnă că s-a produs un accident colectiv cu multe victime, iar capacitățile zone nu fac față solicitărilor.
La fața locului au rămas călătorii din autocar care nu au suferit răniri care să necesite transportul la Spital și pentru care autoritățile caută soluții de cazare până când vor fi preluați.
Autocarul care s-a răsturnat făcea curse regulate pe traseul Istambul – București – Chișinău.