
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite în urma unui accident produs duminică după-amiazăîn jurul orei 14.30, pe DN2 E85, în afara localităţii Podgoria lângă Râmnicu Sărat, după ce un autocar plin cu oameni s-a ciocnit cu un autoturism Logan. În urma accidentului au murit şoferul autoturismului, consilier local în comuna Bordeşti, pasagerul din dreapta șoferului autoturismului Logan şi un copil de 10 ani din Brăila.
Potrivit IPJ Buzău, evenimentul s-a produs după ce un autocar plin cu pasageri, care efectua curse regulate de persoane și venea dinspre Piatra Neamț şi se îndrepta spre Bucureşti ar fi intrat pe contrasens, la intrarea în Râmnicu Sărat, în dreptul hanului Carpatin.
Şoferul autocarului, în vârstă de 43 de ani, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, încălcând și marcajul longitudinal marcat cu linie continuă, a pătruns pe sensul opus de mers în momentul în care ar fi intenţionat să intre în parcarea popasului, aşa cum mai procedase de zeci de ori. Chiar în momentul în care a încercat să intre în parcare, şoferul nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism Logan care venea dinspre Buzău și se îndrepta spre Focşani.
În urma coliziunii frontale, pasagerul din dreapta aflat în autoturism și un copil de 10 ani, aflat pe bancheta din spate, au decedat pe loc. Pasagerul decedat era consilier local în comuna vrânceană Bordeşti. A mai fost rănit în accident viceprimarul localităţii vrâncene, Adrian Gavrilă. A doua persoană rănită este un bărbat din Vrancea, în vârstă de 60 de ani, bunicul copilului din Brăila decedat în acelaşi accident.
Șoferul care a provocat accidentul soldat cu moartea copilului din Brăila și a unei rude de-a sa a fost reținut. El va fi prezentat luni instanței cu propunerea de arestare preventivă, polițiștii stabilind că el se face responsabil de tragedia produsă pe DN 2 E 85, duminică după amiază.