La acest sfârșit de săptămână polițiștii brăileni au depistat în trafic mai mulți conducători auto aflați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau având permisul de conducere suspendat. De asemenea, a fost depistat și un minor de 17 ani, fără permis și sub influența alcoolului.
Vineri dimineața, la ora 03.40, agenţi de la Poliţia Municipiului Brăila l-au depistat în trafic, pe strada Oltului, pe M. Gicu (45 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În aceeaşi dimineaţă, la ora 04.05, agenţi de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Octav Doicescu, pe A. Tudorel (24 de ani), din municipiu, în timp ce conducea autoturismul, având dreptul de a conduce autovehicole suspendat.
Sâmbătă dimineaţă, la ora 04.34, agenţi de la Biroul de Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Dumbrava Roşie, din municipiu, pe C. Ionuţ (17 ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, fără să fie posesor al permisului de conducere.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.35, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat în trafic, pe DJ 212, în localitatea Chişcani, pe M. Petruş (21 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeaşi noapte, la ora 03.50, poliţişti de la Biroul Rutier l-au depistat în trafic, pe Calea Călăraşilor din municipiu, pe C. Ion (34 de ani), din comuna Chişcani, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
