
Salonul Internaţional de Artă Fotografică Danubius “Best of CF”, ajuns la cea de-a treia ediţie, şi-a desemnat câştigătorii. Salonul Internaţional de Artă Fotografică a fost organizat de Clubul Voltin al ANMRF Louis Pasteur Brăila, în parteneriat cu Clubul Rotary Brăila, Consiliul Judeţean Brăila – Centrul de Creaţie şi Biblioteca Judeţeană.
“Utilizând o platformă web specifică, foarte performantă, care a permis participarea în totalitate online – înscriere, încărcare imagini, plată direct pe site, prin Pay Pal – salonul s-a bucurat şi în acest an de o participare numeroasă şi de foarte bună calitate. S-au înscris în concurs 255 de artisti fotografi din 52 de ţări de pe toate continentele, cu un număr total de 3.555 lucrări la cele patru secţiuni: Open Color, Open Monocrom, Apele Planetei Pământ şi Munţii Planetei Pământ”, a declarat managerul salonului Tarquinius Vădeanu.
Juriul, format din Romain Nero, EFIAP/g (Luxemburg), Eugen Negrea, AFIAP şi Incze Domokos, AFIAP (România), a vizionat şi apreciat fiecare lucrare în parte pe parcursul a două zile.
În urma jurizării, titlul de cel mai bun autor a fost atribuit artistului fotograf Massimo Pelagagge din Italia, care a reuşit să califice 13, din cele 16 lucrări cu care a participat.
Medaliile de Aur au fost câştigate de autori din Anglia (7 medalii), Germania (5), China (4), România (3), Italia, Macau şi Hong Kong (câte 2), Irlanda, Kuwait, Arabia Saudita, India, Singapore, Australia, Polonia, Canada şi Slovenia (câte una).
Artistii fotografi Fry Martin, Mohanraj Arun, Pentony Pauline (toţi din Anglia), Kluger Manfred, Koepf Achim (Germania), Man-Kui Wisley (Hong Kong), Tak Keong Pun (Macau) şi Karaca Cihan (Turcia) au obţinut fiecare câte două medalii de aur.
Din România au participat 57 de concurenţi, dintre care 46 au avut cel puţin o lucrare acceptată la salon, iar 21 cel puţin o distincţie obţinută, medalie sau menţiune de onoare.
Rezultate deosebite au obtinut artiştii fotografi români Lazăr Ioan Ovidiu (1 medalie de aur, 1 medalie de argint, 1 menţiune de onoare), Roibu Grigore (1 medalie de aur, 4 menţiuni de onoare), Gabriel Tudosescu (1 medalie de aur), Petrişor Adrian (1 medalie de argint, 2 menţiuni de onoare), Georgescu Codruţa şi Stanciu Gabriel (câte 1 medalie de argint, 1 menţiune de onoare), Tucu Vera, Incze Laszlo, Nedelcu Aurelian, Borbely Cristian (câte 1 medalie de bronz).
Menţiuni de onoare au mai obţinut Nagy Lajos (3), Cazacincu Mihai, Păunaş Nicoleta-Cristina, Penciuc Daniel, Săvescu Flavian (câte 2), precum şi Băcanu Mioara, Bickfalvy Zsolt, Dobre Iulia, Magdo Istvan, Rusu Adela Lia, Stanciu Gabriel şi Sveduneac Dorin Lucian (câte una).
„Cu trei medalii de aur, trei de argint, cinci de bronz şi 26 de menţiuni de onoare adjudecate, participarea artiştilor fotografi din România a fost una cu totul deosebită, în conditiile unui concurs extrem de puternic, în care sita valorică a avut de unde şi ce să cearnă”, a spus Tarquinius Vădeanu.
Vernisajul expoziţiei Salonului Internaţional de Artă Fotografică va avea loc la Brăila, pe 20 iunie, la Galeriile de Artă, ocazie cu care vor fi premiaţi autorii prezenţi la vernisaj. Rezultatele complete şi imaginile premiate şi acceptate pot fi vizionate pe pagina de web a salonului: www.photoclub.voltin.ro.