
Duminică 17 mai, echipa de rugby juniori II a RC Brăila s-a deplasat la Buzău, unde, în cadrul etapei a-III-a returului campionatului național de juniori, a întâlnit echipa R.C. Stejarul Buzău. Din păcate la înfrângerea echipei brăilene a avut o contribuție importantă a avut-o și arbitrul buzoian Caloian.
Președintele Rugby Club Brăila, profesor Dan Niculescu, a acuzat maniera de arbitraj a lui Caloian, despre care a spus că a avut ”trei calități”: era din aceiși localitate cu echipa gazdă, a dat dovadă de lipsa celor mai elementare reguli ale jocului și a reușit să dea decizii în așa fel încât gazdele să fie mereu la cârma jocului.
Echipa brăileană s-a prezentat la joc cu gândul la realizarea unei partide de cât mai bună calitate, încercând, pe cât este posibil, să fie cât mai aproape de prestația adversarilor. Din păcate maniera de arbitraj a creat un dezavantaj continuu pentru brăileni.
Nu înțelegem de ce la acest nivel sunt delegați arbitri de cel mai slab nivel care nu cunosc regulamentul și nici nu au minimul de experiență pe care ar trebui să-l dobândească în competiții locale la copii de vârste mici. Cum a fost posibilă promovarea unui astfel de arbitru? A fost observat în partide oficiale de juniori II? Sau criza de arbitri face să primească carnet de arbitru ori ce neavenit?, a declarat Dan Niculescu.
Pe un arbitraj total potrivnic, condus deseori de pe margine de antrenorul gazdelor, echipa Brăilei a primit 5 eseuri în prima repriză și două în repriza a-II-a, scorul final fiind 39-0.
Profesorul Niculescu se întreabă cine a avut de câștigat la sfârșitul acestui joc.
[quote]Mă întreb oare cine a câștigat mai mult din acest joc? Arbitrii care au încasat baremul de arbitraj pentru o prestație submediocră? (iar sumele pentru baremurile de arbitraj nu sunt deloc mici pentru acest nivel. Oare a câștigat antrenorul gazdelor, care și-a mai trecut în palmares o victorie și în felul acesta se prezintă mândru în fața șefilor? Au câștigat oare jucătorii echipei gazdă, care au priceput că dacă arbitrul ”e cu noi” totul e posibil și victoria nu are cum să le scape? În nici un caz nu au avut nimic de câștigat și învățat jucătorii brăileni, care prin această manieră de arbitraj văd în arbitru un pericol permanent și nu un conducător al spectacolului rugbystic, care să-și aducă aportul la desfășurarea unui joc corect, în care să învingă cel mai bun. În ori ce caz cu siguranță rugbyului a pierdut[/quote], a precizat profesorul Dan Niculescu, cel care menține încă vie tradiția rugbyului la Brăila.