
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali (cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, șase consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.
Pe lista celor 14 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, se află și viceprimarul PSD din orașul Însurăței, Ștefan Paul Alexandru. Acesta a fost ales consilier local pe listele AVB din partea PDL la alegerile locale din iunie 2012, fiind apoi ales viceprimar al orașului de majoritatea consilierilor locali din Însurăței.
În comunicatul de presă al ANI se arată că viceprimarul orașului Însurăței ar fi fost în incompatibilitate ” în perioada 29 iunie 2012 – 08 septembrie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al S.C. PREFIX IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.
În declarațiile sale de interese și de avere din anul 2014, viceprimarul orașului Însurăței, Paul Alexandru, nu a declarat nici un fel de venituri de la SC Prefix Impex SRL, unde declară că deține 50% din acțiuni și nu că ar fi administrator al acestei societăți comerciale. Totodată, viceprimarul din Însurăței era un susținător al echipei de fotbal Viitorul Însurăței, el fiind trecut ca delegat al echipei la meciurile oficiale.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, se arată în comunicatul de presă al Agenției Naționale de Integritate.