
În urma mai multor infracţiuni comise cu violenţă, înregistrate cu autori necunoscuţi în evidenţele Poliţiei, lucrătorii de investigaţii criminale au efectuat activităţi în teren pentru a da de urma infractorilor. Poliţiştii brăileni l-au depistat pe M. Mario (18 ani), cu domiciliul stabil în municipiul Iaşi, dar care locuia fără forme legale în municipiul Brăila.
M. Mario era suspectat de comiterea a trei fapte penale şi faţă de el s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, tâlhărie calificată şi furt. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul Poliţiei brăilene, urmând să fie prezentat instanţei. În data de 12 noiembrie 2014, la ora 10.40, cel în cauză l-ar fi acostat pe T.M. (13 ani), din Brăila, în timp ce se afla pe o alee din Parcul Monument.
„Acesta i-ar fi cerut telefonul mobil pentru a efectua un apel, însă când victima i-a solicitat restituirea aparatului, suspectul l-ar fi lovit în zona capului şi i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, după care ar fi plecat din zonă”, a precizat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
La data de 14 noiembrie, la orele 19.10, tânărul ieșean ar fi mai dat o lovitură, tot în Parcul Monument. Suspectul i-a smuls din mână telefonul mobil minorului P.S. (14 ani), din municipiu, şi a fugit. Poliţiştii au mai stabilit că, în ziua de 16 noiembrie 2014, la ora 19.45, în timp ce se afla pe o stradă din cartierul Chercea, acelaşi individ i-a sustras telefonul mobil lui V.N. (15 ani), din Brăila, după ce i-l solicitase pentru efectuarea unui apel. Pe timpul cercetărilor, poliţiştii au reuşit să recupereze un telefon mobil şi desfăşoară activităţi pentru recuperarea prejudiciului pentru celelalte două telefoane.
