
Beat mort, un brăilean a ajuns sub roțile unei mașinii, după ce s-a dezichilibrat și a căzut în fața mașinii. Conducătorul autoturismului nu a putut face nimic pentru a evita impactul. După ce i-a acordat victimei primul ajutor, bărbatul a sunat imediat la 112.
Ieri, la orele 17:15, N.Ilie, în vârstă de 76 de ani, din municipiul Galaţi, a apelat numărul 112 şi a sesizat că a fost implicat întru-un accident rutier produs pe DJ 212, în localitatea Spiru Haret.
La locul indicat s-a deplasat echipa operativă şi a efectuat primele cercetări, stabilind că N.Ilie, în timp ce conducea autoturismul, pe drumul menţionat, pe direcţia Viziru- Spiru Haret, l-a surprins şi accidentat pe P.Nicuşor (46 de ani), din satul Spiru Haret, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie.
Jenel Șogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila
Se pare că, din cauză că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, victima s-a dezechilibrat, moment în care a fost acroşată cu partea dreapta faţă a maşinii. După producerea evenimentului, pietonul a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat cu ambulanţa la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale şi recoltate probe iologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.