
Marți, 11 noiembrie, la orele 17.15, P. Marius în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul personal, pe Calea Galați, în zona intersecției cu strada Cezar Petrescu, l-a surprins și accidentat pe N. Gheorghe, în vârsta de 73 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Județean Brăila, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
Atât șoferul cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.