
Sute de elevi infestaţi cu boli transmisibile şi peste 100 de copii cu păduchi au fost depistaţi la începutul acestui an şcolar în unităţile de învăţământ din judeţul Brăila. Din cei peste 35.000 de elevi examinaţi la început de an şcolar, aproximativ 130 au fost depistaţi cu păduchi şi peste 400 de copii cu boli transmisibile.
În cadrul triajului epidemiologic efectuat elevilor după vacanţa de vară, medicii şcolari au descoperit peste 400 de afecţiuni transmisibile la elevii brăileni, din care 88 de cazuri de angină faringiană, 89 cazuri de alte boli infecţioase, 127 cazuri de pediculoză şi 80 cazuri de micoze, listă la care se adaugă şi trei cazuri de varicelă.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Brăila, în aceste situaţii s-au impus măsuri în vederea prevenirii extinderii lor în rândul populaţiei de vârstă şcolară, precum scutiri medicale sau recomandări de tratament. Potrivit DSP Brăila, elevii depistați cu păduchi au rămas în evidenţă/tratament, la recontrol, 17 cazuri de pediculoză, din care 6 în mediul rural şi 11 în mediul urban. DSP Brăila a eliberat, la solicitare, substanţe antiparazitare, pentru tratarea pediculozei, personalului sanitar care deserveşte şcolile.
