
Comisia de disciplină a FRH a validat rezultatul înregistrat pe teren la meciul disputat luni, între CSM București și SCM Craiova. Reamintim că la acest joc CSM Bucureşti nu a avut niciun antrenor pe bancă la partida din Liga Naţională cu SCM Craiova (scor 28-16), pe motiv că staful tehnic nu a avut ecusoanele la dispoziţie. Astfel, Mette Klit şi Adrian Vasile au fost trimişi în tribune, cu puţin timp înainte de startul partidei. Conform Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare al Ligii Naţionale 2014-2015, o echipă este obligată să aibă un antrenor pe bancă, astfel riscă chiar să piardă jocul cu 10-0 şi să fie penalizată cu un punct.
SCM Craiova a profitat de acest paragraf din regulament şi a depus o contestaţie la sfârşitul partidei. Cazul a devenit extrem de important în economia campionatului, având în vedere că echipa CSM Bucureşti este în lupta pentru titlu în acest sezon cu HCM Baia Mare. Iar patru puncte pierdute ar fi însemnat un mare handicap în economia campionatului Ligii Naţionale.
Contestaţia depusă de SCM Craiova a ajuns pe masa Comisiei de Competiţii, care marţi seara a decis ca jocul să fie omologat cu rezultatul din teren. Cei 12 membri au votat în unanimitate pentru această decizie, după ce au constat patru aspecte:
1. Echipa CSM Bucureşti are antrenori cu contracte înregistrate la FRH;
2. Antrenorii echipei au legitimaţii cu viză anuală;
3. Federaţia a eliberat ecusoane pentru patru oficiali;
4. Echipa s-a prezentat la meci cu oficialii care au primit ecusoane, fiind şi înregistraţi în raportul de joc pe baza legitimaţiilor.
Comisia de Competiţii a considerat că observatorul jocului a luat dreptul la muncă oficialilor, prin faptul că i-a trimis în tribună, motiv pentru care a înaintat cazul şi la Comisia de Disciplină. Conform unor surse, Victor Sighirce ar fi trebuit să întocmească un raport suplimentar la sfârşitul partidei, în care să specifice faptul că formaţia CSM Bucureşti nu a avut ecusoanele la începutul jocului, dar să-i lase pe antrenori să-şi exercite meseria.
Conducerea SCM Craiova va face însă recurs la Comisia de apel.
