
Un tânăr cu probleme psihice din comuna Bărăganul, a dispărut de la domiciliu la sfârşitul săptămânii trecute și este căutat de poliţiştii brăileni. Dispărutul a fost văzut în autogara din Însurăţei, unde s-a urcat într-un microbuz care venea spre Brăila.
La data de 13 septembrie, la ora 17.40, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Bărăganu au fost sesizaţi despre dispariţia tânărului de către mama sa, Anghelina A. (54 de ani). Femeia le-a spus polițiștilor că fiul ei, Alii Costel, în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, în ziua de 11 septembrie, în jurul orei 6.30, şi nu s-a mai întors.
„Din verificările efectuate în teren de către poliţişti a rezultat că, în ziua în care a plecat de acasă, tânărul a fost observat în autogara din oraşul Însurăţei, unde s-a urcat într-un microbuz care efectua cursa spre municipiul Brăila. Cel în cauză este cunoscut cu afecţiuni psihice şi nu a mai fost plecat de la domiciliu„, a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Tânărul căutat are înălţime circa 1,60 metri, greutate circa 62 kg, constituţie astenică, păr negru, drept şi tuns scurt, ochi negri, faţă ovală, ten măsliniu, fără semne particulare. La data dispariţiei, el purta pantaloni tip blue-jeans, de culoare albastru, trei sferturi, tricou galben, având inscripţionată cifra 9 pe spate, papuci din plastic de culoare maro. Acesta nu avea asupra sa documente de identitate sau telefon mobil.
Cine poate da relaţii despre locul în care se află Alii Costel este rugat să anunţe la cea mai apropiată unitate de poliţie ori să apeleze numărul de urgență 112.
