
Instituția Prefectului Brăila, reprezentată de Vasilica Vâlcu, a declarat nelegale hotărârile Consiliului Judeţean luate în ședința de îndată ținută de cei 18 consilieri județeni PSD+UNPR+PPDD+Silviu Radu.
Prefectura Brăila a solicitat Tribunalului Brăila anularea hotărârilor luate de Consiliu Judeţean care au dus la destituirea vicepreşedintelui CJ Ovidiu Nechita. Actele atacate de prefect se suspendă până la soluţionarea cauzei, ceea ce înseamnă că liberalul va reveni la conducerea instituţiei, iar fostul director economic al „Concivia”, pesedistul Ionel Avram, îşi pierde funcţia, la doar două zile după ce demisionase temporar din funcția de director economic al SC Concivia.
„În urma exercitării controlului de legalitate de către prefect, conform Legii 340/2004 asupra Hotărârilor Consiliului Judeţean 104, 105, 106, 107 şi 108, adoptate în şedinţa de îndată din 5 septembrie s-a constatat nelegalitatea acestora, precum şi a acţiunilor administrative ce au stat la baza adoptării lor. Drept consecinţă, astăzi, s-a solicitat Tribunalului Brăila, Direcţia de contencios administrativ şi fiscal anularea lor. În temeiul art. 3, alin. 3 din Legea 554/2004 actele atacate de către prefect se suspendă de drept până la soluţionare. A fost înştiinţat şi Consiliul Judeţean în acest sens”, se arată în decizia Prefecturii.
În concluzie, ar trebui să se revină la starea de fapt de dinainte și Ovidiu Nechita să revină în biroul de la etajul 1 al Consiliului Județean. PNL și PDL au cerut ca Instituția Prefectului să verifice legalitatea ședinței de îndată, în care Nechita a fost demis din funcție, iar Ionel Avram, consilier județean PSD, a fost ales vicepreședinte al Consiliului, preluând atribuțiile șefului suspendat al CJ, Gheorghe Bunea Stancu, aflat în arest la domiciliu.
