
Sâmbătă 30 august, Liga a 4-a la fotbal a programat etapa a II-a a actualei ediții de campionat. A fost o etapă cu două victorii în deplasare și două meciuri încheiate la egalitate, ambele cu același scor 3-3 și doar în două s-au impus gazdele. Cele mai multe goluri s-au marcat la Tudor Vladimirescu, acolo unde CS Făurei s-a impus cu 6-5, cu un gol marcat în minutele de prelungiri. În cele șase jocuri ale etapei s-au marcat 37 de goluri, 20 pentru gazde și 17 în contul echipelor oaspete.
Derbyul etapei s-a jucat pe stadionul Chimia din stațiunea Lacu Sărat, unde Sportul Chiscani și Academia Stars au terminat la egalitate, scor 3-3 (1-1), cu două goluri înscrise din poziții clare de offsaid, câte unul de fiecare parte, nesemnalizate de tușierul Marian Stoichițoiu. Golurile au fost marcate de Bănică (37), Huțu (59) și Boariu (88) pentru echipa din Chiscani, respectiv Crangă (41), Pascu (67) și Lupu (77) pentru Academia Stars. La juniori A1 au câștigat chiscănenii cu 5-0.
Avântul Mircea Vodă – Voința Găiseanca 6-2 (3-1). Pentru gazde au marcat Musătoiu (7), Iorga (14, 52), Vrînceanu (40, 57) și Vizireanu (62), iar pentru Găiseanca au înscris D. Barbu (43) și R. Barbu (59). La juniori gazdele au câștigat cu 3-2.
Viitorul Ianca – Victoria Traian 0-3 (0-1). Golurile echipei din Traian au fost marcate de de Postolea (38), Veber (46) și Barbu (90). La juniori echipa din Ianca a câștigat cu 5-1.
Pandurii Tudor Vladimirescu – CS Făurei 5-6 (3-4). A fost un meci cu multe goluri, dar și cu răsturnări de scor, ambele echipe aflându-se la conducere pe tabela de marcaj. Gazdele au deschis scorul în minutul 1 prin Fătu, iar CS Făurei a egalat prin Moise în minutul 8. Tănase a readus pandurii în avantaj în minutul 18, iar Trestianu a restabilit egalitatea în minutul 25, Vlăducă aducând prima dată Făureiul în avantaj două minute mai târziu. În minutul 41 Gologan a restabilit egalitatea, dar scorul pauzei a fost fixat de golul lui Vlăducă în minutul 44. După pauză, Fătu a egalat în minutul 60, iar Gologan a adus echipa gazdă din nou în avantaj. Nici de data aceasta gazdele nu au condus foarte mult pe tabela de marcaj, mai ales că din minutul 65 au jucat în 10 oameni, Ștefan Vasilache primind cartonașul roșu. Cristea a egalat în minutul 67, iar Nedelcu a adus victoria oaspeților cu un gol marcat în minutul 90+2. La juniori A1, gazdele au învins campioana de anul trecut cu 14-1!
Voința Vișani – Victoria Old-Boys Însurăței 3-0 (0-0). Gazdele s-au impus grație golurilor marcate în decurs de 7 minute în repriza secundă de Majaru (70) și Dobrică (75,77). La juniori meciul s-a terminat la egalitate, scor 3-3.
Gloria Movila Miresii – Victoria Cazasu 3-3 (1-1). Pentru gazde au marcat Băndărică (32), Spiță (60) și Panțuru (86), iar golurile oaspeților au fost înscrise de Luchian (2, 80) și Pavelescu (71). La juniori A1 oaspeții s-au impus cu 4-2.
Viitorul Însurăței a stat în această etapă.
În casamentul seniorilor, după două etape pe primul loc se află Victoria Traian cu 6 puncte și golaveraj 7-0, pe următoarele 3 locuri aflându-se Sportul Chiscani, Academia Stars Brăila și Victoria Traian, toate cu câte 4 puncte.
La juniori A1 pe primele locuri sunt trei echipe cu câte șase puncte, Sportul Chiscani, Avantul Mircea Vodă și Victoria Cazasu fiind departajate de golaveraj.