
Sâmbătă după amiaza, la cea de-a șasea reuniune a campionatelor naționale de înot pentru copii de 11-13 ani, a participat și președinta federației de natație, multipla campioană europeană, mondială și olimpică Camelia Potec.
Fosta mare campioană a fost asaltată de copii participanți la această competiție pentru autografe, tricourile sau căștile de înot fiind de acum obiecte de colecție pentru micuții înotători, pe ele aflându-se acum semnătura Cameliei Potec.
Totuși, Camelia Potec și-a făcut timp să vorbească cu noi despre ediția din acest an a campionatelor naționale de natație pentru copii, despre viitorul înotului românesc sau despre șansele sportivilor români la viitoarele competiții internaționale.
Camelia Potec s-a referit și la situația bazinelor de înot de la LPS Brăila, referindu-se la faptul că autoritățile locale ar trebui să se implice mai mult în întreținerea acestora. De asemenea, președinta FRNPM a precizat că perspectiva unui nou bazin olimpic la Brăila este compromisă, după ce proiectul care exista în urmă cu câțiva ani a fost abandonat.
Aceasta a precizat că week-endul viitor, la București, se va desfășura competiția ”Camelia Potec”, una inedită, în care de la fiecare probă va fi selectat de un juriu de 8 antrenori cel mai talentat sportiv, indiferent dacă acesta s-a clasat sau nu pe podium. Conform celor afirmate de Camelia Potec, nu întotdeauna cei care urcă pe podium la competițiile de copii sunt cei mai valoroși. Competiția este una în care federația este doar partener, finanțarea fiind 100% privată, fără taxe de participare.