
La două ore şi jumătate de miezul nopţii, un şofer de cetăţenie străină, conducând un tractor prevăzut cu semi-remorcă, a accidentat mortal un brăilean, care în acel timp se deplasa pe carosabil.
Azi-noapte, la orei 2.35, P.Anatoliy (48 de ani), cetăţean străin, în timp ce conducea ansamblul de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, pe DE 584, în afara localităţii Însurăţei, a surprins şi accidentat mortal pe T.Vasile (45 de ani), din Brăila, care se deplasa pe carosabil.
Inspector principal de poliţie Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, a declarat:
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au efectuat cercetări şi au stabilit că victima se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta echipament reflectorizant de protecţie, iar sectorul de drum pe care s-a produs accidentul nu era iluminat. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.