
Instituția Prefectului – Județul Brăila, informează persoanele care doresc să inițieze acțiuni de transport de ajutoare umanitare, asupra faptului că, în cazul în care nu aveți destinații precise pentru a transmite aceste ajutoare, se poate obține sprijin de la Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la fax nr. 021.313.7155, email cabinet.disu@mai.gov.ro .
Totodată, departamentul, pentru o coordonare cât mai bună a eforturilor dumneavoastră, adresează rugămintea de a se transmite următoarele informații: natura ajutoarelor, cantitățile, numărul de înmatriculare ale mașinilor și data la care urmează să se efectueze transportul acestora, precum și datele de identitate ale persoanelor care vor însoți transporturile respective.
Informațiile menționate mai sus vor fi transmise de către departamentul în cauză, misiunilor diplomatice ale României din Serbia respectiv Bosnia Herțegovina, urmând ca ulterior, să se comunice locațiile unde aceste ajutoare sunt deosebit de necesare. Este de evitat trimiterea ca ajutoare umanitare a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte vechi sau deteriorate, precum și a produselor perisabile.
