
În cursul primelor patru luni ale acestui an, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila au executat aproximativ 1.600 misiuni, 171 dintre acestea fiind de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice, iar 1.202, de menţinere a ordinii publice, atât în municipiul, cât şi în judeţul Brăila.
Pe lângă aceste misiuni, jandarmii brăileni au axecutat şi acţiuni de intervenţie, misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, dar şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii ( Poliţia, lucrătorii Biroului pentru Imigrări Brăila, I.T.M., DIICOT, RENEL). Toate aceste acţiuni executate au avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila:
Pe timpul misiunilor desfăşurate, atât în mod independent, cât şi în cooperare cu efective ale Poliţiei brăilene, pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional, au fost constatate 73 de infracţiuni cu 98 de autori depistaţi.
De asemenea, au fost aplicate 564 de sancţiuni contravenţionale, în cea mai mare parte pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Din aceste sancţiuni, 412 sunt amenzi, în valoare de peste 140.000 lei, iar 152 sunt avertismente.