ProBrăila: Domnule Cătălin Predoiu, precizaţi-ne importanţa alegerilor europarlamentare, precum şi strategia care trebuie să ghideze România în destinul ei european.
Cătălin Predoiu: Mai întâi, o chestiune cu puternice valenţe simbolice: Ziua Europei ne-a găsit sărbătorind şi 10 ani de când România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Putem vorbi, practic, de o mare revenire acasă, de o mare revenire a României în marea familie a statelor democratice. Trebuie să reamintim că opţiunea românilor de a adera la proiectul european a fost una fermă. Bătălia pentru democraţie şi-a avut şi îşi are în continuare preţul ei.
Oamenii trebuie să meargă la vot pe 25 mai. Mai sunt extrem de multe lucruri de făcut ca beneficiile aderării la Uniunea Europeană să fie resimţite în fiecare casă. România trebuie să fie parte activă a proiectului european, în condițiile în care Europa însăși trece prin momente de criză, confruntându-se cu un val de euroscepticism, exact într-un moment în care are nevoie să fie cât mai unită. Prin votul lor, pe 25 mai, românii vor contribui substanţial la ceea ce, în aceste momente, Europa are mai multă nevoie: solidaritate. Iar aici voi cita unul dintre sloganurile legendarului sindicat polonez SOLIDARITATEA, care a reprezentat lovitura de graţie aplicată de societatea civilă regimului comunist din Polonia la începutul anilor ’80: “Nu există libertate fără solidaritate”.
Ca strategie, România trebuie să-şi consolideze poziţia în Uniunea Europeană. Ce înseamnă acest lucru? Românii trebuie să trimită la Bruxelles oameni capabili să facă lobby pentru țara noastră, iar PDL este partidul care a dovedit deja că are cea mai bună echipă. Avem nevoie de oameni respectați, care să lupte pentru interesele noastre, nu care să facă turism sau figurație la Bruxelles. Monica Macovei, Theodor Stolojan, Traian Ungureanu sau Marian Jean Marinescu au dovedit că pot câștiga respectul celor de la Bruxelles. Un profil asemănător, bazat pe muncă, onestitate și curaj, îl are și candidata PDL Brăila, Simona Drăghincescu, față de care am toată simpatia. Este realmente un om valoros, este tipul de politician de care România și Brăila au nevoie.
ProBrăila: Echipa PDL pare, de departe, a avea în componenţa ei europarlamentari din cei mai experimentaţi, cu activitate politică şi administrativă europeană de top. Care este proiectul PDL pentru alegerile europarlamentare?
Cătălin Predoiu: Foarte important de precizat: miza scrutinului din 25 mai este cu atât mai mare, cu cât structura Parlamentului European va determina și alegerea preşedintelui Comisiei Europene. PDL este un membru de frunte al familiei popularilor europeni şi este alături de candidatul dreptei europene, Jean-Claude Juncker, omul care a pledat pentru o Europă unită și fermă în relația cu Federația Rusă, spre deosebire de candidatul Socialiștilor, Martin Schulz.
PDL propune prin lista sa de candidaţi la europarlamentare un proiect pro-competență pentru o Românie reprezentată de profesioniști la Bruxelles, pentru locuri de muncă, investiții, un proiect care să însemne o altfel de Românie. O Românie europeană nu poate fi construită de cariocile domnului Şova, de plimbările domnului Ponta prin băltoacele inundaţiilor sau cu carele alegorice ale domnului Mazăre. O ţară europeană puternică nu se poate construi cu circ, dezmăţ, minciună şi hotărâri de tip bananier. Cu asemenea lucruri şi cu asemenea oameni în conducerea statului nu se poate clădi decât o ţară paralizată în metehne toxice. Altfel spus, cu asemenea oameni nu se poate decât distruge şi ceea ce a mai rămas în picioare. PDL a demonstrat că are cea mai bună echipă, că are viziunea şi strategia cele mai potrivite pentru noile realităţi geopolitice, că îşi asumă responsabilitatea pentru a duce România în cinste şi demnitate acolo unde este locul ei, în rândul statelor democratice europene.
ProBrăila: Acest proiect de ţară asumat de PDL are nevoie de o susţinere largă a tuturor forţelor de dreapta?
Cătălin Predoiu: Fireşte că acest proiect are nevoie să fie sprijinit de toate forțele de pe partea dreaptă și firește că ne dorim ca după alegerile europarlamentare să adunăm într-un singur fluviu politic toate râurile, toate apele care doresc un proiect pentru România, un proiect care să însemne o Românie europeană și nu o Românie de mâna a treia. Dreapta unită reprezintă, în primul rând, un proiect. Ce presupune un proiect? Un proiect presupune, în mod obligatoriu şi primordial, o comuniune de valori, deci o echipă care să împărtăşească aceste valori, să lupte pentru ele. Acest lucru trebuie să unească toate forţele politice de dreapta. Un proiect nu se poate axa pe o singură persoană sau nu poate înainta doar prin simpla juxtapunere a unor persoane sau a unor formaţiuni politice. Propunerea PDL privind acest proiect pro-România este una bazată pe valori peste care nu se poate trece în construirea unui viitor normal: locuri de muncă, investiţii, fonduri europene, respect faţă de justiţie, respect faţă de cetăţeni. Propunerea mea, în calitate de candidat la prezidenţiale, este aceeaşi cu cea a PDL-ului: nu mă axez pe o singură persoană sau pe mai multe, ci pe valori concrete, pe echipă, pe profesionalism, pe competenţă şi, mai ales, pe valorile europene care ne-au scos din lagărul comunist şi ne-au consacrat ca pe un stat democratic în rând cu lumea civilizată.
ProBrăila: România a nimerit în plină turbulenţă geopolitică cauzată de mişcările hegemonice ale Rusiei. Cum comentaţi reacţiile României în acest context?
Cătălin Predoiu: Dacă declaraţiile primului-ministru, de pildă, sunt iresponsabile, cum este atunci primul-ministru? Logica elementară ne învaţă că declaraţii iresponsabile nu poate da decât un om iresponsabil. Să reluăm filmul nebuniei: Victor Ponta, aflat la Eurovision, se declară comandant suprem şi ne anunţă că a fost gata-gata să ridice în aer avioane militare pentru a intercepta un oficial străin, respectiv vicepremierul rus Dimitri Rogozin. Asta în condiţiile în care Rogozin, un alt politician iresponsabil, a făcut declaraţii belicoase la adresa României pe Twitter. Vă daţi seama? Victor Ponta se războieşte pe Twitter cu Rusia. Apoi, un lucru important: Victor Ponta ar fi încălcat Constituţia României. În ce mod? Comandant suprem al Forțelor Armate nu este premierul, ci președintele țării. Mai mult, încă o dovadă de iresponsabilitate, care depăşeşte cu mult simplul rol politic: declaraţia lui Victor Ponta de la Fabrica de Avioane din Craiova, unde a vorbit despre eventualitatea unui război în care România să fie implicată. Poate că nu pare mare lucru, dar pentru cei care înţeleg uzanţele politicii externe, e cutremurător! Suntem pe mâna unui copil care crede că se joacă cu avioane de plastic şi soldăţei de plumb, într-o euforie delirantă.
ProBrăila: În ultimul timp, Victor Ponta atacă foarte des PDL-ul. De fapt, PDL-ul cam este atacat din toate părţile. Cum comentaţi?
Cătălin Predoiu: Încă o dată o spun: PDL are un proiect clar. Vrem să schimbăm România în bine, în consonanţă cu valorile europene. Domnul Ponta nu are un proiect pro-România, are un proiect anti-PDL. Domnul Antonescu, la rândul lui, nu are un proiect pro-România, ci are un proiect anti-Ponta, după ce, în prealabil, a avut un proiect anti-Băsescu. Oamenii aceştia se joacă între ei, iar România nu are niciun loc în această hârjoană politică care produce foarte mult rău. Şi, ca să mă întorc la proiectul PDL pro-România, repet: e un proiect bazat pe valori, nu pe o persoană sau alta, nu pe un partid sau altul. Noi facem o politică sinceră, transparentă, avem ca arme aceleaşi valori care au stat la baza poziţiilor PDL şi atunci când PDL-ul a dat preşedintele ţării, şi atunci când am apărat preşedintele la referendum, şi atunci când am militat pentru integrarea României în Uniunea Europeană, şi atunci când ne-am opus loviturii de stat din 2012. Nu intoxicăm opinia publică cu teme false, cu teme nerealiste, cu umori politicianiste, cu aberaţii destabilizatoare. Eu, de pildă, sunt candidatul PDL la preşedinţia României în urma unor alegeri interne în partid şi nu în urma unor combinaţii şmechereşti. Şi aici, în acest caz, la baza deciziei PDL au stat valorile democratice şi nu interesele personale ale unor sau altora.
ProBrăila: Aţi fost ministrul de Justiţie al României, aţi fost prim-ministru interimar al României, cunoaşteţi extrem de bine mecanismele instituţionale prin care deciziile politice devin realitate palpabilă. Ce s-a întâmplat în aceşti doi ani în care o succesiune de guverne Ponta s-a ocupat de orice altceva decât de guvernare?
Cătălin Predoiu: Voi fi exact, pentru că este şocant să vezi cum câţiva ani de muncă intensă, cu rezultate recunoscute internaţional, mă refer la guvernarea PDL, s-au dus pe apa sâmbetei în doi ani de distracţie distructivă marca Ponta, totul sub aparenţa guvernării. Numărul șomerilor înregistrați a crescut cu aproape 77.900 de persoane în cei doi ani de guvernare Ponta, rata șomajului înregistrat a crescut de la 4,7% în aprilie 2012 la 5,6% în martie 2014, au apărut 36 de taxe noi și impozite majorate introduse de guvernul Ponta în ultimii 2 ani, s-au tăiat 8 miliarde de lei din buzunarele românilor, nivelul de trai a scăzut – românii nu-şi mai pot plăti datoriile la bănci, investiţiile din primul trimestru din 2014 au fost înjumătăţie de Guvernul Ponta, 40 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană așteaptă planul Guvernului Ponta de a-i cheltui, iar de planul acesta nu se ocupă nimeni, pierdem 2 miliarde de euro alocate infrastructurii de transport, pentru că, în doi ani de zile, nu au reușit să înceapă niciun proiect nou și nici măcar să le termine la timp pe cele începute de PDL, numărul firmelor intrate în insolvență se ridică la 54.322 de când Guvernul Ponta este la putere, conform datelor oficiale, sectorul construcțiilor este în continuare în cădere liberă, datoria publică a crescut cu 30% în timpul guvernării Ponta, de la 193 mld. lei la sfârșitul anului 2011, la 251 mld. lei în ianuarie 2014, evaziunea fiscală a crescut sub guvernarea Ponta și este mai mare decât bugetul educației și sănătății la un loc, privatizările Oltchim și CFR Marfă au eșuat, introducerea managementului privat a murit sub presiunile clientelei de partid. Ar fi necesare tomuri întregi pentru a avea o evidenţă exactă a catastrofei guvernării USL.
ProBrăila: Spunem “defuncta USL”, dar se pare că structurile ei tenebroase produc în continuare aceeaşi politică anti-europeană.
Cătălin Predoiu: O să vă dau un exemplu perfect, care ilustrează ceea ce aţi spus mai sus: Ovidiu Silaghi. Da, Ovidiu Silaghi este ilustrarea perfectă a defunctei USL. Ovidiu Silaghi este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, dar a fugit de justiție în Parlamentul European, iar acum caută adăpost la Ponta și la PSD, sub a căror oblăduire candidează pentru un loc de deputat la Satu Mare. Ovidiu Silaghi mai este numit şi “Ministrul Faliment”, un ministru-faliment susţinut de foştii săi aliaţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Şi dacă spunem că acest Ovidiu Silaghi încearcă să înşele iarăşi electoratul şi, în acelaşi timp, susţinătorii săi sunt Victor Ponta şi Crin Antonescu, atunci nu cumva Victor Ponta şi Crin Antonescu, indirect, încearcă să înşele electoratul? Cam aşa funcţionează USL și partidele care l-au compus, PSD și PNL. Silaghi are calitatea de urmărit penal şi, în loc să meargă în faţa justiţiei, vrea să meargă parlamentar. România nu este o casă de vacanţă pentru corupţii care vor să scape de braţul legii. În schimb, dacă observaţi, USL este pentru corupţi mai mult decât o casă de vacanţă, este o “patrie”.
ProBrăila: Care este miza alegerilor din 25 mai pentru comunitățile locale cum este cea din Brăila?
Cătălin Predoiu: Răspunsul este simplu: conectarea Brăilei cu adevărat la Uniunea Europeană. Sau, altfel spus, ieșirea din paradigma roșie care ține Brăila pe loc de 25 de ani și care nu o lasă să se dezvolte conform potențialului de odinioară. Povestea Brăilei este aceeași ca a oricărei comunități guvernate neîntrerupt de PSD de ani buni de zile. Vorbim de investiții zero în dezvoltare, de drenarea fondurilor publice către firmele unor potentați locali, de încurajarea traiului pe asistență socială. Este foarte simplu să comparăm modelele de succes în dezvoltarea locală de după 1990 și o să vedem că unde au condus forțele de dreapta (Cluj, Brașov, Alba, Timiș, ca să dau doar câteva exemple), comunitățile s-au dezvoltat mult mai alert decât cele condus de 20 ani de pesediști. Apropierea de Uniunea Europeană ar fi trebuit să reprezinte soluția pentru a reduce aceste decalaje de dezvoltare nu numai între România și statele mai vechi UE, ci și între diferitele comunități din interiorul României. Or acest lucru nu se întâmplă tocmai pentru că județe ca Brăila sunt ținute deliberat de baronii roșii în afara Europei. Acești baroni văd Uniunea Europeană ca o amenințare, o văd ca o întruchipare a pericolului unei justiții independente, al unei lupte teribile împotriva corupției. De aceea, acești baroni nu au niciun interes să lupte pentru intrarea județelor ca Brăila pe orbita europeană și de aceea vor încerca mereu să mintă electoratul cu slogane ceaușiște din registrul ”Noi nu ne vindem țara”. Prin asta nu vor decât să mențină județele lor închise, să nu îi verifice nimeni și să nu dea socoteală pentru nimic. De aceea alegerile din 25 mai sunt cruciale pentru județele ca Brăila. Acest județ are un potențial enorm, nu doar agricol, ci și din punct de vedere al reindustrializării, cu singura condiție să fie racodat la infrastructura de transport europeană. Guvernele PDL au făcut deja esențialul din acest punct de vedere, au reușit includerea Brăilei pe hărțile europene de transport, au identificat sursele de finanțare, au indicat calea de urmat, iar din acest punct de vedere, Alexandru Nazare, ca fost ministru al Transporturilor, a avut un mare merit. Guvernul PSD a făcut însă ce știe cel mai bine să facă, și anume să strice sau să tergiverseze aceste proiecte. De aceea avem nevoie de brăileni de ispravă ca doamna Simona Drăghincescu, să se lupte și la Bruxelles și la Strasbourg pentru continuare acestor proiecte și pentru promovarea unora noi. Doamna Simona Drăghincescu este o șansă pentru brăileni, pentru ca aceștia să conteze, în sfârșit, în Parlamentul European.
ProBrăila: Ce le transmiteţi brăilenilor?
Cătălin Predoiu: Le transmit astăzi brăilenilor că fiecare vot dat în 25 mai poate fi un vot pentru o Europă mai puternică, unită, capabilă să facă față noilor provocări geopolitice, în numele democrației. Practic, brăilenii, prin reprezentanții lor, vor participa la consolidarea viitorului României în UE și la modul în care țara noastră va putea susține cauza Republicii Moldova în eforturile acesteia de integrare. Nu în ultimul rând, alegând poziția 1 pe buletinul de vot, girează o voce puternică a Brăilei în Uniunea Europeană.