Zeci de ani de învăţământ, sute de elevi şi mii de amintiri adunate în cei 100 ani de viaţă. Maria Corneancă este printre puţinii învăţători din Brăila care se pot lăuda cu titlul de “Învăţător Emerit”. Chiar şi acum, câţiva dintre elevii doamnei învăţătoare o vizitează la centrul de bătrâni unde locuieşte.
Născută la Însurăţei pe 1 mai 1914, Maria Corneancă provine dintr-o familie cu 12 copii.
Doamna Maria ne-a mărturisit că a iubit de mică arta şi tot de atunci şi-a dorit să ajungă cadru didactic. Primii ani de şcoală i-a făcut la Însurăţei, după care a fost doi ani la şcoala din Ianca, dar a fost nevoită să îşi termine studiile tocmai la Sfântu Gheorghe. “M-am născut într-o familie mare, aveam 12 fraţi şi eu eram cea mai mică. Nu mai ştiu pe unde sunt fraţii mei, mulţi au murit. Mai am o soră, care este şi ea bolnavă, dar fiica ei şi o strănepoată mă mai vizitează când pot şi ele. Primii ani de şcoală i-am făcut la Însurăţei, după aceea am fost şi la Ianca doi ani, apoi restul şcolii am făcut-o la Sfântu Gheorghe. Aici, la Brăila, noi făceam orele în biserică şi izbucnise o epidemie de tuberculoză, şi au murit mulţi copilaşi atunci, şi fratele meu nu m-a lăsat să mai merg aici la şcoală şi am plecat cu o colegă tocmai în Sfântu Gheorghe”, ne-a povestit Maria Corneancă.
S-a căsătorit de tânără şi încă vorbeşte cu lacrimi în ochi de soţul ei, pe care l-a pierdut pe front în anul 1943. Are o fică pe nume Monica, de a cărei profesie şi carieră, doamna Maria este extrem de mândră. Chiar dacă fiica ei este stabilită în America şi se confruntă cu probleme de sănătate, cele două vorbesc la telefon.
“Am rămas văduvă de război în anul 1943. De atunci nu mi-am refăcut viaţa, am trăit cu soacra mea în aceeaşi casă şi cu fetiţia mea. Dacă am rămas văduvă de tânără (n.r. 29 ani), mi-am crescut fata singură. Monica dorise să facă pictură şi muzică, dar se intra greu pe atunci la şcolile astea şi nu aveam relaţii să o bag şi nici bani să mituiesc. Şi, oricum, nu am dat şpagă în viaţa mea. Fiica mea este inginer chimist şi a lucrat şi ea la reactorul de la Cernavodă. Pe vremea comuniştilor a plecat în America, dar fără să fugă din ţară, a plecat legal, prin amabasadă. De atunci este acolo şi tocmai asta m-a dărâmat şi pe mine, plecarea ei”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi doamna învăţătoare.
Şi-a dedicat viaţa societăţii
Deşi a implinit în urmă cu câteva zile venerabila vârstă de 100 ani, chiar şi acum, doamna Maria vorbeşte cu mare drag despre meseria căreia şi-a dedicat întreaga viaţă. Sute de elevi i-au trecut prin mâini şi i-au rămas în suflet, fiecare prin felul lui. Bătrâna doamnă ne-a povestit cum le preda elevilor şi secretul prin care a reuşit să îi apropie pe toţi de sufletul ei.
“Am fost învăţătoare şi în Tulcea, şi în Brăila, prin judeţ, nici nu mai ştiu exact pe unde am umblat, dar vă spun că mi-i amintesc pe toţi cum erau, în ce condiţii învăţau pe vremea aceea şi cât le plăcea de mult. Între mine, elevii mei şi familiile lor este o legătură sufletească. Eu le spuneam şi colegilor că nu trebuie să se oprească doar la copii, că ei vin şi pleacă, ei trebuie să se apropie de familiile lor şi atunci vor rămâne prieteni o viaţă.
Eu aşa făceam, pentru că iubeam copiii şi voiam să îi ajut. Unii erau amărâţi de nu aveau pături în casă, dar aveau dorinţă de carte. Am avut un elev care nu avea nici măcar masă, scria pe o piatră mare, care era pusă în mijlocul camerei. Mulţi aveau păduchi, erau săraci, nu aveau caiete. Eu mergeam la ei acasă, le vedeam situaţiile, mă împrieteneam cu părinţii lor şi, după aia, îi ajutam cum puteam. Mă duceam la inspectorat, pe unde puteam eu, şi le obţineam ce le trebuia. În pedagogie nu trebuie să pui un accent exclusiv doar pe materialul din carte, cadrul didactic trebuie să şi înveţe elevul ce să facă în viaţă, cum să o trăiască, trebuie să îi bage în cap lucruri bune, ca să realizeze ceva”, ne-a mai povestit doamna Maria.
Plină de mândrie, Maria Corneacă ne-a povestit şi cum organiza excursii şi îşi ducea elevii prin fabricile din Brăila ca să vadă procesul de producţie, ţinându-i astfel la curent cu evoluţia industriei şi economiei. Istoria o preda pe hartă, unde erau lipite steguleţe şi hârtiuţe cu anii şi evenimentele istorice. Orele de geografie erau cele mai practice, pentru că doamna învăţătoare îşi ducea mereu elevii în excursii. Brăileanca se mândreşte cu faptul că niciodată nu a avut un elev repetent, ba dimpotrivă, majoritatea mergeau la olimpiade.Cel mai mult a iubit catedra în perioada 1948-1951, când a fost şi inspector şcolar, perioadă în care spune că s-a aplicat şi prima reformă adevărată din învăţământ. În toţii anii de activitate, doamna Maria a îmbinat învăţământul cu munca în folosul societăţii. Se ducea la veteranii de război şi le oferea ajutorul, le ajuta şi pe văduvele de război, atât cu o vorbă bună, cât şi cu sfaturi privind drepturile de care beneficiază.
La CAR a înfiinţat „Femina Club”, unde le invita pe brăilence să se alăture micului grup de creaţie. Făceau milieuri, puneau în scenă spectacole şi aduceau specialişti în diverse domenii de activitate. Învăţătoarea a organizat la Şcoala Nr. 8 şi un Club de Cultură Generală, unde participau peste 80 de cadre didactice din întreg municipiul.
După o viaţă întreagă dedicată catedrei, bătrâna doamnă are un singur regret: acela că nu i-a dedicat suficient timp fiicei sale. „Cred că am ajuns aşa bolnavă pentru că am avut o viaţă plină de zbucium, nu am stat un minut. Pe de o parte, şi fiica mea se mai supăra pe mine, pentru că mereu îmi spunea că mă implic mai mult în viaţa altora decât în viaţa ei, însă m-a înţeles. Acum este prea multă răutate, fiecare este pentru el, familiile stau separate, oamenii divorţează, copii cresc fără părinţi, cadrele didactice nu se mai implică, nu ştiu unde vom ajunge”, ne-a spus în încheiere Maria Corneancă.
Deşi sănătatea şi vederea nu îi mai permit să citească presa aşa cum o făcea înainte şi nici privitul la televizor nu este ocupaţia ei preferată, doamna învăţătoare ne-a spus pe picior de plecare să avem grijă de sufletele noastre şi de oamenii din jurul nostru, pentru că, tocmai din cauza individualismului care ne caracterizează din ce în ce mai mult, societatea noastră a ajuns în declin.
În prezent, Maria Corneancă locuieşte într-un cămin de bătrâni privat.