
Miercuri 23 aprilie, de la ora 17.00, au fost programate meciurile din prima etapă din play-offul Ligii a 4-a la fotbal, o etapă în care gazdele au câștigat toate cele trei meciuri, două dintre ele în minutele de prelungire dictate de arbitri. În play-off s-au marcat 13 goluri, iar în play -out s-au marcat 9 goluri în două meciuri. Golgeterul rundei a fost Adrian Postolea de la Victoria Traian care a reușit să înscrie trei goluri.
Lidera clasamentului, Viitorul Însurăței a reușit să treacă greu de CS Făurei cu scorul de 2-1 (1-0). Banciu a deschis scorul în minutul 36, iar Tăndălache a restabilit egalitatea în minutul 82. Abia în minutul 90+2 Moldoveanu a marcat golul victoriei pentru echipa din Însurăței.
Și Pandurii Tudor Vladimirescu a obținut în ultimele minute de joc victoria în meciul cu Viitorul Ianca. Fătu a deschis scorul în minutul 17 pentru Pandurii, iar Bratosin a reușit să restabilească egalitatea în minutul 33. Golul victoriei echipei din Tudor Vladimirescu a fost marcat în minutul 90+1 de Iordache și astfel gazdele au rămas la două puncte în spatele celor de la Însurăței după o victorie cu scorul de 2-1 (1-1).
Victoria Traian a obținut însă o victorie categorică în meciul cu Sportul Chiscani, pe care au învins-o cu 7-0 (1-0). Golurile echipei din Traian au fost marcate de Durbacă (23,63), Iorga (47), Postolea (54, 89, 90) și Huțu (75).
Clasament play-off după prima etapă este următorul:
1. Viitorul Însurăţei 27p golaveraj 36-15
2.Pandurii Tudor Vladimirescu 25p și golaveraj 28-17
3. Victoria Traian 21 p golaveraj 23-18
4. Sportul Chiscani 8p golaveraj 13-27
5. Viitorul Ianca 7p golaveraj 12-19
6. CS Făurei 5p golaveraj 15-21.
Tot miercuri de la ora 17, s-au jucat meciurile din play-out:
Voinţa Vişani – Voinţa Găiseanca 3-1 (2-0). Pentru echipa din Vișani au marcat Corbu (10 și 67) și Puiu (24), iar golul echipei din Găiseanca a fost marcat de Bădără în minutul 64.
Victoria Old Boys Însurăţei – Avântul Mircea Vodă 0-5 (0-2). Au marcat pentru oaspeți Bolozan (7 și 38), Vrînceanu (59) și Barbu (88 și 90).
Victoria Cazasu a stat pentru că Viitorul Galbenu s-a retras din campionat.
Clasament play-out:
1.Voinţa Vişani 25p golaveraj 38-15
2. Victoria Cazasu 22p golaveraj 40-20
3. Victoria Old Boys Însurăţei 18p golaveraj 31-29
4. Avântul Mircea Vodă 18p golaveraj 37-18
5. Viitorul Galbenu 9p golaveraj 17-49
6. Voinţa Găiseanca 4p golaveraj 11-43.