
În noaptea Sfintelor Paşti, se sting în biserică toate luminile, rămânând aprinsă numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Întunericul reprezintă chipul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său, iar candela aprinsă de pe Sfânta Masă, sufletul viu şi îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad. Preotul adresează chemarea „Veniţi să primiţi lumină!”, o chemare adresată tuturor, noi toţi fiind chemaţi să facem trecerea de la întunericul morţii la lumina vieţii veşnice. Trecere este exprimată prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singura lumânare, moment în care biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele de sub pământ„. Iată de ce Biserica numeşte această săptămână ca fiind Săptămâna Luminata.
Săptămâna Luminată urmează imediat praznicului Învierii Domnului. În vechime, Botezul era săvârşit în noaptea de Paşti, cei botezati fiind numiţi „luminaţi” şi purtând haine albe în toată săptămâna de după Paşti. Şi purtarea hainelor albe, în opinia unora, au condus la numele de Săptămâna Luminată.
Rânduieli speciale în Săptămâna Luminată
În Săptămâna Luminată, Biserica a împământenit câteva rânduieli speciale:
– în zilele de miercuri şi vineri, biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului;
– conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem dezlegare la peşte;
– de la Învierea Domnului şi până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni;
– începând din Duminica Sfintelor Paşti şi până la Înalţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paştilor;
– în Săptămâna Luminată nu se citeşte Psaltirea;
– nu se fac parastase pentru cei trecuţi la cele veşnice;
– slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate dupa o rânduiala specială;
– marţi, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agnet;
– în vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se obişnuieste ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârşească slujba sfinţirii celei mici a apei.
Hristos a înviat!