
HC Dunărea Brăila a revenit din cantonamentul montan și de la începutul acestei săptămâni a reluat antrenamentele în Sala Polivalentă „Danubius” cu gândul la confruntările cu HCM Roman, pe care o va întâlni atât în Cupa României, cât și în play-off-ul Ligii Naționale, iar elevele Sandei Soare își doresc să treacă de echipa lui Florentin Pera în ambele confruntări.

Deși inițial aveau programat pentru acest sfârșit de săptămână un meci de pregătire cu Neptun Constanța, echipa antrenată de Ion Crăciun a renunțat la a mai veni la Brăila, iar antrenoarea Alexandrina Soare a preferat să continue antrenamentele tehnico-tactice și fizice la Brăila în locul unei deplasări la Constanța. În aceste condiții primul meci de verificare pentru Dunărea Brăila va avea loc joi 10 aprilie de la ora 11.00 cu CSM Unirea Slobozia, echipă aflată pe primul loc în seria I a Diviziei A, care are un singur meci terminat la egalitate în cele 19 etape, în deplasarea de la ASC Școala 191 București.
Peste o săptămână, în perioada 17-18 aprilie, handbalistele de la HC Dunărea vor răspunde invitației celor de la CSM Ploiești pentru a participa un turneu de pregătire la care vor mai lua startul CSM Ploiești, CSM București și ASC Corona Brașov.

La aceste meciuri de verificare, pe lângă Nicoleta Safta, care va pleca la lotul național de tineret, Sanda Soare nu le va avea la dispoziție nici pe Ramona Farcău și Gabriela Perianu, ambele nerefăcute după accidentările suferite. Ramona ar putea reveni la mijlocul lunii la antrenamente în cazul în care va primi acceptul medicilor în urma investigațiilor la care va fi supusă de medicul lotului național, iar Gabriela Perianu a efectuat un control suplimentar la București și va absenta și ea de la aceste meciuri fiind nevoită ca la meciurile de Cupa României să poarte o mască de protecție. Gabriela Dobre, accidentată și ea în partida cu HCM Baia Mare, participă la antrenamentele echipei deși nici ea nu e refăcută complet după accidentare.

În aceste zile se va definitiva și actele de transfer ale extremei Carmen Gheorghe, jucătoare liberă de contract de la echipa de Divizia A HC Danubius Galați, jucătoare care a împlinit 29 de ani în luna februarie. Carmen Gheorghe a părăsit formația gălățeană de comun acord cu clubul la jumătatea lunii februarie și a fost accidentată o perioadă. Carmen Gheorghe a câștigat în primă fază memoriul depus la FRH, iar apoi s-a înțeles cu HC Danubius, iar acum este refăcută și aptă să evolueze pentru Brăila. Carmen Gheorghe a foat convocată în premieră anul trecut la lotul național pentru meciurile de la Trofeul Carpați și a jucat în trei meciuri pentru România B și a marcat 6 goluri.

Pentru meciurile din Cupă, în mod cert Alexandrina Soare nu va putea conta pe Ramona Farcău, dar e posibil ca Perianu să revină în teren și să joace cu masca pe față, iar Nicoleta Safta va reveni de la lot după meciurile turneului de calificare la CM.
Reamintim că programul meciurilor de miercuri 23 aprilie din optimile Cupei României la handbal feminin este următorul:
Meciul 1: HC Zalău stă
Meciul 2: HCM Baia Mare-HCM Râmnicu Vâlcea, de la ora 20.00 în direct la DigiSport
Meciul 3: SC Mureșul Tg. Mureș – CSM Ploiești
Meciul 4: CSM Bucuresti – Corona Brașov, de la ora 16.00 în direct la DigiSport
Meciul 5: HCM Roman-HC Dunărea Brăila, de la ora 18.00 în direct la DigiSport
Meciul 6: Știința București – CSM Cetate Deva
Meciul 7: SCM Craiova stă
Meciul 8: ”U” Jolidon Cluj – CSU Neptun Constanța, de la ora 14.00 în direct la DigiSport
Programul sferturilor de finala, care vor avea loc joi 24 aprilie este următorul:
Sfert 1: HC Zalău-Învingătoare meci 2, de la ora 13.00 în direct pe DigiSport
Sfert 2: Învingătoare meci 3- Învingătoare meci 4, de la ora 15.00 în direct pe DigiSport
Sfert 3: Învingătoare meci 5- Învingătoare meci 6, de la ora 17.00 în direct pe DigiSport
Sfert 4: SCM Craiova- Învingătoare meci 8, de la ora 19.00 în direct pe DigiSport
Vineri 25 aprilie este zi de pauză, iar sâmbătă 26 aprilie sunt programate meciurile din semifinale după programul:
Învingătoare sfert 1- Învingătoare sfert 2
Învingătoare sfert 3- Învingătoare sfert 4
Duminică 27 aprilie se va juca finala mică și finala mare a Cupei României. Meciurile din semifinale și finale vor fi de asemenea transmise în direct de DigiSport.