La data de 19 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani din Ianca, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, în perioada 17.06-02.07.2026, pe timp de zi și de noapte, prin forțarea și escaladarea unei ferestre, tânărul ar fi pătruns în incinta unui imobil de unde ar fi sustras mai multe bunuri de uz gospodăresc și scule electrice. De asemenea, în aceeași perioadă, tânărul ar fi pătruns în incinta unui alt imobil, prin escaladarea gardului, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice și bani.
Luni, 20 iulie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus măsura preventivă a arestării preventive față de tânărul în cauză, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
