Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a desfășurat, în perioada 15–21 iunie, misiuni specifice pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, fiind aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 avertismente și 36 de amenzi, în valoare totală de 13.900 de lei.
Totodată, jandarmii brăileni au constatat 8 infracțiuni, atât independent, cât și în cooperare cu polițiștii din cadrul IPJ Brăila.
În aceeași perioadă, au fost legitimate 296 de persoane, iar echipajele au intervenit la 8 solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, atât direct, cât și în sprijinul IPJ Brăila.
