În noaptea de vineri spre sâmbătă, 19 spre 20 iunie a.c., în jurul orei 22:40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au procedat la efectuarea semnalului de oprire regulamentară în trafic a unui autoturism ce se deplasa pe DJ255A, dinspre comuna Gropeni. Acesta nu s-a conformat și a continuat deplasarea. În apropierea intersecției cu DE584, autoturismul în cauză a fost interceptat și oprit de polițiști.
În urma verificărilor, s-a stabilit identitatea șoferului, fiind vorba de un bărbat de 45 de ani, din județul Ialomița, care emana halenă alcoolică. Din cauza stării de ebrietate, nu a fost posibilă efectuarea testării cu aparatul etilotest, motiv pentru care șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Întrucât acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice și a adoptat un comportament agresiv și recalcitrant, conducătorul auto a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
