Joi, 11 iunie a.c., polițiștii brăileni au desfășurat activități preventive de siguranță școlară, în sistem integrat, având ca scop creșterea gradului de siguranță a elevilor și consolidarea parteneriatului dintre școală, familie și instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
La Școala Gimnazială Siliștea, activitățile au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila – Postulde Poliție Comunală Siliștea.
Elevii au avut oportunitatea să afle informații utile privind adoptarea unui comportament responsabil, prevenirea faptelor antisociale și importanța respectării normelor legale. Totodată, demonstrațiile realizate cu sprijinul echipei canine au stârnit interesul și curiozitatea participanților.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Bărăganul au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială Bărăganul și Grădinița cu Program Normal Bărăganul, unde au discutat cu elevii și preșcolarii despre regulile de siguranță, prevenirea victimizării și importanța unui comportament civic responsabil.
Totodată, polițiștii au desfășurat împreună cu copiii o activitate practică de educație rutieră, în cadrul căreia au fost prezentate și explicate, într-o manieră adaptată vârstei acestora, principalele reguli de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni. Prin exerciții practice și exemple interactive, copiii au învățat cum să traverseze în siguranță și importanța respectării indicatoarelor rutiere.
Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc dezvoltarea unei culturi a siguranței în rândul copiilor și tinerilor, contribuind la crearea unui climat educațional sigur și favorabil dezvoltării armonioase a acestora.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila recomandă elevilor să respecte regulile de conviețuire socială, să adopte un comportament preventiv și să solicite sprijinul adulților sau al polițiștilor ori de câte ori se confruntă cu situații care le pot pune în pericol siguranța.
