Comunitatea educațională din județul Brăila este în doliu după trecerea în neființă a profesorului Tudorel Joghiu, un cadru didactic apreciat pentru întreaga sa activitate profesională și pentru contribuția adusă formării generațiilor de elevi.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, care a transmis un mesaj de profund regret și recunoștință. Potrivit instituției, profesorul s-a remarcat de-a lungul carierei prin profesionalism, rigoare și un înalt simț al responsabilității, fiind considerat un exemplu de probitate morală și devotament față de actul educațional.
Profesorul de fizică Tudorel Joghiu a fost inspector școlar general la ISJ Brăila în perioada 1991-1994, și director al Colegiului Nicolae Bălcescu Brăila în perioada 4 februarie 1999 – 30 mai 2004. A cochetat și cu politica, iar la alegerile europarlamentare din mai 2007 a candidat pe lista Partidului Conservator.
Reprezentanții ISJ Brăila au subliniat că întreaga activitate a acestuia a reflectat o vocație autentică pentru educație, influențând în mod pozitiv parcursul multor elevi și colegi. Prin implicarea sa constantă, Tudorel Joghiu a lăsat o amprentă durabilă în mediul școlar.
„Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis oficialii instituției în mesajul public.
Dispariția profesorului reprezintă o pierdere importantă pentru învățământul brăilean, dar și pentru comunitatea locală, care pierde un om dedicat și respectat.
Trupul neînsuflețit va fi depus vineri, 10 aprilie 2026, la Catedrala Nașterii Domnului din Brăila, iar ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 11 aprilie 2026, la ora 13.00, după care va fi condus spre eternitate la Cimitirul Sf. Constantin.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
