Implicarea constantă în promovarea sportului și susținerea tinerelor talente au adus-o pe brăileanca Liliana Apostol în atenția presei naționale. Aceasta a fost invitată la Antena Stars pentru un interviu în exclusivitate, în care a vorbit despre drumul său în lumea sportului, despre ambiție, disciplină și dorința de a construi viitorul prin generațiile tinere.
Liliana Apostol, fostă sportivă de performanță, a reușit să câștige numeroase premii și să ajungă la cel mai înalt nivel, Champions League la volei, dar o accidentare i-a pus capăt carierei. Ea a povestit cum a fost copilăria ei, dedicată antrenamentelor și sportului. Acum este antrenoare la clubul de baschet Cuza Pirates Brăila, unde se ocupă de cei mai mici iubitori ai baschetului din Brăila.
Prezența sa pe postul național Antena Stars confirmă încă o dată rolul activ pe care îl are în comunitatea brăileană și impactul proiectelor sportive pe care le susține.
Pentru cei care nu au apucat să urmărească materialul la știrile Antena Stars, interviul va putea fi vizionat și pe platforma Antena Play.
