Violența domestică nu începe întotdeauna cu gesturi extreme. De cele mai multe ori aceasta pornește de la acțiuni aparent ”minore” de control, intimidare sau jigniri repetate, care în timp, se pot transforma în forme de abuz ce pun în pericol siguranța și demnitatea victimelor.
Joi, 12 martie a.c., polițiștii brăileni, cu sprijinul autorităților locale, au desfășurat o serie de activități preventiv-informative în mijlocul comunității de femei din localitatea Chiscani. Activitatea se circumscrie campaniei județene de prevenire a violenței domestice ,,Scuzele nu schimbă realitatea. Tăcerea o poate face să continue”, elaborată și implementată de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.
Evenimentul a reunit polițiști, femei din comunitate, specialiști din cadrul primăriei și a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare asupra gravității faptelor de violență domestică, cu accent pe informarea cu privire la măsurile legale de protecție a victimelor.
În cadrul activităților, oamenii legii au transmis un mesaj ferm împotriva oricărei forme de violență domestică, au explicat pe înțelesul participantelor diferența dintre ordinul de protecție provizoriu (OPP), emis de poliție, atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu constantă existența unui risc iminent și a ordinului de protecție (OP) emis de instanța de judecată.
De asemenea, au fost detaliate condițiile în care aceste măsuri de protecție pot fi emise de polițiști sau la solicitarea victimei, durata aplicării și efectele juridice. Totodată, a fost prezentat prezentat dispozitivul de monitorizare electronică, componentele și caracteristicele acestuia, și, cel mai important eficiența unei astfel de măsuri.
Doamnele prezente la activitățile preventive au avut ocazia să adreseze întrebări și să discute deschis cu reprezentanții instituțiilor, întâlnirea transformându-se într-un dialog util și necesar.
Prevenirea violenței domestice reprezintă o prioritatea a Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, astfel de demersuri preventive fiind esențiale pentru informarea corectă a cetățenilor, având o contribuție semnificativă la reducerea fenomenului violenței domestice.
