Duminică la prânz, s-a jucat ultimul meci din cadrul turneului semifinal de baschet masculin juniori U17 organizat la Brăila, în care s-au întâlnit echipele neînvinse după primele două meciuri, ACS Cuza Pirates Brăila și LPS Bihorul Oradea. Brăilenii, pregătiți de Mircea Totolici și Andrei Ciubotariu, au câștigat și acest meci, scor 65-52 (20-12, 15-10, 13-7, 17-23) și vor merge la turneul final după victorii pe inie în actualul sezon.
Brăilenii, încurajați de o galerie formată din colegi de club, au început bine meciul și au arătat dorința de a câștigat și acest ultim meci, care conta doar la repartiția în grupe la turneul final. La finalul primului sfert baschetbaliștii de la Brăila au avut un avantaj de 8 puncte pe tabela de marcaj, scor 20-12. Și în sfertul al doilea jucătorii brăilenii au continuat evoluția bună, cu o apărare om la om, astfel că la pauza mare scorul a fost 35-22, cu Adrian Gavrilă în zi foarte bună, acesta reușind 20 din cele 35 de puncte marcate de Cuza Pirates după primele 20 de minute de joc.
În sfertul al treilea Cuza Pirates s-a distanțat și la 23 de puncte, iar la intrarea în ultimele 10 minute ale partidei conduceau cu 48-29. În ultimul sfert al partidei oaspeții au încercat o revenire spectaculoasă, și pe fondul mai multor ratări ale jucătorilor de la Brăila au reușit la un moment dat să se apropie la 7 puncte. Pe final de meci Cuza Pirates a reușit să estompeze elanul orădenilor și au câștigat la o diferență de 13 puncte, scor 65-52.
Pentru Cuza Pirates Brăila au marcat: Adrian Gavrilă – 32 puncte, Cristian Chirac – 8 (1 coș de 3 puncte), Rareș Pop -5, Vlad Mihalachi – 5, Ștefan Popescu -4, Andrei Stroe – 3 (1 coș de 3 puncte), Robert Caloianu -2, Daniel Gheoca – 2, Rareș Moroianu -2, Andrei Broască -2. Au mai jucat: Luca Ionică și Cezar Dorobanțu.
Astfel generația U17 este una dintre cele mai bune pe care le-a avut de-a lungul timpului clubul de baschet brăilean, reușind după mulți ani o calificare la turneul final al unui campionat național de baschet masculin.
Turneul final al campionatului de baschet masculin U17 va avea loc în perioada 6-8 martie, locația urmând a fi comunicată zilele următoare. Cele 8 echipe calificate vor fi împărțite în două grupe a câte patru echipe.















