Bucureștiul este motorul economiei din România și se estimează că și în acest an va produce cât primele opt județe ale țării la un loc, în timp ce restul țării se zbate în sărăcie, după cum reiese dintr-o analiză a publicației Profit.ro, care avertizează că, în proiecția bugetară pe acest an, un număr mare de județe riscă să fie „nule” pe harta economică.
Datele publicate de Profit.ro, bazate pe prognozele pentru 2026, arată o prăpastie uriașă între marile județe și restul țării. Practic, din cele 42 de județe ale României, doar 10 și Capitala contează cu adevărat în economia națională. În cazul celorlalte 32 de județe, adică o majoritate covârșitoare, se estimează o contribuție cu mai puțin de 2% fiecare la Produsul Intern Brut (PIB).
În Regiunea de Sud-Est, din care face parte și județul Brăila, situația este îngrijorătoare. Constanța conduce detașat, fiind motorul regiunii și singura care se bate de la egal la egal cu județele din vest, cu o pondere prognozată la PIB de 4,07. În cifre, se așteaptă ca anul acesta Constanța să aibă o contribuție de 82,8 miliarde de lei. Pe poziția a doua în regiune se află Galațiul, cu 1,83% pondere la PIB. Pe locul 3 este Buzăul, cu 1,25%, adică o contribuție estimată de 25,6 miliarde de lei la PIB. Brăila, cu 1,02% pondere la PIB, adică o contribuție estimată de 20,7 miliarde de lei la PIB, se află pe locul 4, urmată de Vrancea, care se află la limita supraviețuirii economice, fiind proiectat la o pondere de 1%, în vreme ce Tulcea închide topul regiunii. Specialiștii estimează că județul Tulcea va coborî anul acesta sub pragul de 1%, ajungând la 0,82% contribuție la PIB, ceea ce face ca acest județ să intre în categoria zonelor „nule” din punct de vedere economic.
În clasamentul național județul Brăila este pe locul 33, printre județele cu cea mai mică proporție în PIB-ul național în 2026.
