Marți seara, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, HC Dunărea a întâlnit pe CSM București, în etapa a 14-a din Liga Florilor, a treia a returului. După 3 înfrângeri consecutive echipa pregătită de Jensen Soren Norgaard a încercat să oprească această serie neagră, chiar în fața campioanelor. După un meci destul de strâns, dar și cu multe decizii controversate ale arbitrilor din Adjud, CSM București a reușit să se impună, dar doar la două goluri diferență, scor 34-36 (20-21).

Brăila a avut primul atac al meciului și a marcat și primul gol prin Mireya Gonzalez, după care au mai condus de două ori, 2-1 și 3-2, iar în minutul 5 bucureștencele au preluat pentru prima dată conducerea, scor 3-4. Brăila a trecut din nou la conducere, 8-7 și 9-8, apoi, în minutul 16, s-a distanțat la două goluri, scor 11-9. Oaspetele au marcat apoi de 3 ori la rând și au trecut la conducere, iar în minutul 21 aveau pentru prima dată 3 goluri avantaj, scor 12-15, după un gol înscris de Omoregie.
Jensen Soren Norgaard a cerut time-out, iar Brăila a marcat prin Mirabela Coteț, de pe pivot. În minutul 24, HC Dunărea s-a apropiat la un gol, după o reușită a lui Kirdiasheva, cu o aruncare de la șold. Oaspetele au refăcut rapid diferența de 3 goluri, iar după ce Ostergaard a trimis în bară o aruncare de la 7 metri, Bors a marcat pentru Brăila și a redus din nou handicapul la un singur gol. 19-20. Anne Mette Hansen a marcat pentru CSM, apoi a fost rândul lui Brnovic să rateze de la 7 metri, iar în ultimele secunde ale primei reprize Kirdiasheva a marcat pentru 20-21, scor la pauză, după o primă repriză în care apărările au fost veriga slabă la ambele combatante.
După pauză primele care au marcat au fost jucătoarele de la CSM București, apoi Lixăndroiu a marcat un gol frumos, printre picioarele Gabrielei Moreschi, iar în minutul 33 Kirdiasheva a egalat la 22. Ostergaard a marcat pentru oaspete, apoi Bors a egalat la 23. A fost ultima dată când cele două echipe s-au aflat la egalitate, pentru că după golul marcat de Maslova, Kirdiasheva a ratat o aruncare de la 7 metri, trimițând mingea în transversală.
Având timp de 4 minute superioritate numerică jucătoarele de la Brăila nu au reușit să înscrie decât o dată, în timp ce elevele pregătite de Bojana Popovic au înscris de 3 ori și s-au distanțat din nou la 3 goluri. La scorul de 28-31 Șerban a apărat o aruncare de la 7 metri executată de Maslova, apoi Bors a marcat pentru 29-31. În minutul 48 Omoregie a înscris pentru 29-32, după care au urmat 4 minute de bâlbe în atacurile ambelor echipe care nu au marcat niciun gol. În minutul 52 Maslova a dezghețat tabela și a dus pe CSM București pentru rima dată la 4 goluri avantaj.
La scorul de 30-34 Șerban a apărat o nouă aruncare de la 7 metri, de data aceasta la Smits, dar pe atacul Brăilei, Moreschi a parat aruncare de pe pivot a lui Coteț și a dat posibilitatea CSM-ului să se desprindă la 5 goluri, 30-35 în minutul 56. La următorul atac Coteț nu a mai ratat și a marcat pentru Dunărea, dar Omoregie a refăcut diferența de 5 goluri, 31-36. În ultimele trei minute și jumătate ale partidei Dunărea a marcat de 3 ori fără să primească gol și rezultatul final a fost 34-36.
Pentru HC Dunărea au marcat: Valeriia Kirdiasheva – 11 goluri (3 de la 7 m), Mireya Gonzalez Alvarez -7, Diana Lixandroiu – 4, Oana-Doina Bors -3, Mirabela Coteț -2, Daria Michalak – 2, Andreea Popa -2, Lara Gonzalez Ortega -1, Mariam Nadia Mohamed -1, Andela Janjusevic -1 (1 de la 7 m). Au mai jucat: Elena Șerban (9 intervenții), Ana Maria Cristea – Iryna Mokat, Elena Roșu, Beatrice Raicea. Dejana Milosavljevic nu a fost introdusă deloc în acest meci.
Pentru CSM București au marcat: Maslova – 9 goluri (2 de la 7 m), Omoregie -9, Ostergaard -6 (4 de la 7 m), Friis -4, Brnovic -3, Mette Hansen -2, Pintea -2, Jaukovic -1.
După 14 etape HC Dunărea Brăila este pe locul 7, cu 12 puncte, iar CSM București a revenit pe primul loc, cu 27 de puncte. Următorul meci pentru HC Dunărea Brăila va fi pe 16 februarie, de la ora 17.30, în deplasare, cu SCM Universitatea Craiova.
