Duminică după amiază, de la ora 16.00, Sala Polivalentă Danubius din Brăila a găzduit meciul de Liga 1 la baschet masculin între ACS Cuza Pirates Brăila și CSU Brașov. Partida a contat pentru etapa a 15-a, a 5-a din seria B a fazei a doua a competiției. Victoria a revenit brașovenilor, scor 74 – 112 (23-31, 24-35, 15-23, 12-23), dar brăilenii au dat o replică destul de bună, având nevoie însă și de susținerea atât morală cât și financiară din partea comunității.
Chiar dacă meciul a început cu un 0-5 pentru brașoveni, baschetbaliștii de la Cuza Pirates au avut un parțial de 9-0 și au preluat conducerea. Brăilenii au continuat să se mențină în avantaj până la jumătatea primului sfert, când aveau 17-14, apoi oaspeții au revenit și au închis sfertul la scorul de 23-31.
Sfertul al doilea a început cu un coș de două puncte al brașovenilor, apoi Cernat a marcat un coș cu fault și a transformat și aruncarea de la linia de libere. Oaspeții s-au distanțat la 13 puncte, 29-40 și 31-44, apoi brăilenii au revenit la 10 puncte. De la 40-54 oaspeții s-au distanțat la 40-61. Brăilenii au revenit la 16 puncte pe final, dar în ultima secundă brașovenii au înscris de 3 puncte și la pauza mare scorul a fost 47-66.
Sfertul al treilea a început cu un parțial de 0-10, brăilenii reușind primele puncte după aproape 4 minute de joc din acest sfert. Brașovenii au marcat apoi un coș de două puncte, după care baschetbaliștii de la Cuza Pirates au reușit două coșuri de la distanță și scorul a devenit 55-78. Oaspeții au avut apoi un parțial de 1-11, după care Cernat a marcat un nou coș de 3 puncte pentru brăileni. Chiriac a marcat un coș de două puncte pentru brăileni, iar când mai erau 4 secunde de joc din acest sfert Chiriac a fost faultat pe o aruncare de 3 puncte și a beneficiat de 3 aruncări de la linia de libere, dar a transformat-o doar pe ultima și în sfertul al patrulea s-a intrat cu scorul de 62-89.
În ultimul sfert al partidei cei care au dezghețat tabela au fost brăilenii, cu un coș de două puncte marcat de Matei, după care oaspeții au avut un parțial de 0-13, oprit de coșul de 3 puncte marcat de Gheoca, dar tot brașovenii au fost mai buni pe final și s-au impus la o diferență de 38 de puncte, scor 74-112.
Pentru Cuza Pirates Brăila au marcat: Alex Sănducu Cernat (17 ani) – 28 de puncte (două coșuri de 3 puncte), Denis Emilian Matei (21 de ani) – 13 (un coș de 3 puncte), Dan Gabriel Tănase (18 ani) – 9, Cristian Chiriac -6, Teodor Logofătu (18 ani) – 5 (un coș de 3 puncte), Darius Andrei Bobu (19 ani) – 4, Daniel Gheoca (16 ani) – 3 (un coș de 3 puncte), Robert Gheorghiță (18 ani) – 2, Andrei Laurențiu Stroe (16 ani) – 2, Rareș Andrei Broască (16 ani) – 1, Cristian Gabriel Gavrilă (18 ani) – 1. A mai jucat Cezar Constantin Dorobanțu (16 ani).
Brăilenii au jucat cu 5 jucători de 16 și 17 ani, în timp ce la echipa brașoveană au avut jucători cu experiență, de 23 de ani (Victor Ioan Georgescu, cu 14 puncte marcate) și 25 de ani (Vlad Teodor Georgescu, cu 26 de puncte marcate), chiar dacă cel mai bun marcator al lor a fost Justin Dan Cristea, de 18 ani, cu 30 de puncte marcate. Darius Gabriel Constantin (17 ani) a marcat 14 puncte pentru brașoveni, iar Marc Iliescu (16 ani) a marcat 15 puncte.
Următorul meci pentru echipa de Liga 1 de la ACS Cuza Pirates Brăila este programat pentru duminică, 15 februarie, la Brăila, cu CS Universitar Ploiești.











