Dacia Unirea Brăila a oprit seria de meciuri fără punct câștigat și a învins vineri după amiază, la Râmnicu Sărat, pe CSM Râmnicu Sărat, ultima clasată din seria a II-a a Ligii 3, scor 1-4 (0-0). După o primă repriză fără goluri marcate, în partea a doua a meciului s-au marcat cinci goluri, dintre care patru după minutul 80.
Prima repriză a fost dominată de Dacia Unirea Brăila, care a avut 8 cornee, față de doar 3 ale echipei gazdă, iar la final raportul cornerelor a fost 8-12. Și la raportul șuturilor pe spațiul porții echipa antrenată de Marian Samuilă a dominat, raportul fiind 2-5, în timp ce cel aș șuturilor în afara cadrului porții raportul a fost favorabil celor de la Râmnicu Sărat, 5-1. În acest meci Dacia Unirea a avut o posesie de 64%, în repriza secundă acest procent fiind chiar mai mare.
În prima repriză Dacia Unirea a avut patru situații bune de a marca prin Eloh, Marcu, Koko și Buzatu, dar poarta gazdelor a rămas neperforată, această parte a meciului fiind una destul de echilibrată.
Dacia Unirea Brăila a deschis scorul în minutul 59 prin Dedan Koko, cu capul, după un corner executat de Mario Buzatu. În minutul 81 Cazacov a obținut un penalty pe care l-a transformat precis golgheterul Ligii 3, Atche Eloh, iar tabela s-a schimbat, 0-2. În minutul 89 după o recuperare a lui Bașturea, acesta i-a pasat lui Budeșteanu care i-a pasat pe culoar lui Atche Eloh iar acesta a scăpat singur cu portarul și a marcat, 0-3. Un minut mai târziu, Eloh i-a pasat lui Cristi Budeșteanu care a înscris din interiorul careului, la colțul lung, 0-4. În minutul 90+2 portarul Jacob l-a faultat în careu pe atacantul gazdelor care scăpase singur și arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost executat de Socol care a marcat pentru 1-4, stabilind astfel rezultatul final al partidei.
În repriza a doua Dacia Unirea a mai avut o bară, prin Budeșteanu, Eloh a ratat singur cu portarul, iar Koko a ratat două ocazii din interiorul careului de 16 metri.
Dacia Unirea Brăila: Daniel Jacob Abah – Alexandru Nazâru, David Condruz, Alin Simion, Andrei Ciocan – Aurelian Marcu (min. 64 Sebastian Răileanu), Cristi Budeșteanu, Marius Bașturea, Mario Buzatu (min. 73 Alexandru Cazacov) – Atche Eloh, Dedan Koko.
În celelalte două mecuri din seria a II-a a Ligii 3 care s-au jucat vineri, 5 decembrie, s-au înregistrat rezultatele:
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Petrolul 2 Ploiești 3-2 (1-2). Au marcat: Paul Bena (3.), Vlad Truța (58., 61.), respectiv Andrei Guiu (23.), Alexandru Răducan (43.)
CS Blejoi – SC Oţelul Galaţi 2 8-0 (4-0). Au marcat: Dragoș Gheorghe (5, 11, 40), Cosmin Lambru (23, 62), Mihai Nițescu (49), Mihai Constantinescu (57), Paul Rotaru (74 – autogol)
Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 14.00, se vor juca meciurile:
CSO Plopeni – Unirea Braniştea
Victoria Traian – CS Păuleşti
Duminică, 7 decembrie 2025, de la ora 14:00 se va disputa partida Sporting Lieşti – KSE Târgu Secuiesc.
După 16 etape Dacia Unirea Brăila a acumulat 14 puncte și golaveraj 25-43, dar rămâne pe locul 10 în clasament, la 4 puncte în spatele celor de la ACS Petrolul 52 2 Ploiești. De menționat că 8 din cele 14 puncte ale Daciei Unirea au fost obținute în deplasare, la ultimele două clasate din serie, Oțelul 2 Galați și CSM Râmnicu Sărat, și două remize la echipe clasate în prima jumătate a clasamentului, CS Păulești și Unirea Braniștea.
În etapa a 17-a, ultima care se va disputa în acest an, vineri, 12 decembrie, Dacia Unirea Brăila va juca pe stadionul de la Baza sportivă din Stațiunea Lacu Sărat, cu ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.






