AJOFM Brăila a comunicat lista locurilor de muncă vacante în județ la data de 14 iulie 2025. Angajatorii care își au sediul, respectiv domiciliul în județul Brăila au obligația să comunice toate locurile de munca vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenție și conduce la aplicarea unor amenzi între 3000 de lei și 5000 de lei.
Angajatorii au obligația să comunice AJOFM ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit legii, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condițiile legii. În cazul recomunicării angajatorul se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.
Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizații de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile AJOFM. Neîndeplinirea acestei obligații legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10000 lei.
Lista locurilor de muncă vacante la data de 14 iulie 2025:
Denumire ocupatie | Conditii de ocupare | Observatii |
inginer constructii hidrotehnice | studii superioare | A.N. APELE ROMANE ABA BUZAU-IALOMITA, SGA BRAILA Str. Gradinii Publice nr 6 et.4 tel/fax: 0239.614308/0239.614347 Persoana de contact:Ec. Virginia Barba Termen limita depunere dosare: 16.07.2025 |
inspector de specialitate in administratia publica | studii universitare de licenta absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta, in domeniul de licenta stiintelor administrative, economice, juridice, stiinte administrative – specializarea administratie publica; cunostinte operare PC – nivel mediu fara experienta | PRIMARIA MUNICIPIULUI BRAILA Piata Independentei nr.1 telefon:0239619180 e-mail: resurse.umane@pmbr.ro CONCURS |
instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze | studii de specialitate: studii medii/școală profesională; aptitudini și îndemânări specifice; disponibilitate la efort și rezistență la stres, vechime minim 5 ani | MUZEUL BRAILEI „”CAROL I”” Piata Traian nr 3 tel: 0339.401.002 e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro Termen limita depunere dosare: 14.07.2025 |
agent securitate | studii scoala generala, vechime mai mica de 3 ani | |
biolog | vechime in domeniu < 3ani, studii superioare | |
bucatar | studii scoala profesionala, vechime minim 3 ani | |
camerista hotel | studii scoala generala, vechime < 3 ani | |
conducator auto transport rutier de marfuri | studii: liceu teoretic, experienta – mai putin de 3 ani atestat șofer profesionist transport marfă card digital tahograf permis conducere categoria C | |
confectioner-asamblor articole din textile | studii liceale, vechime < 3 ani | |
dulgher (exclusiv restaurator) | studii scoala profesionala, vechime < 3 ani | |
electrician de intretinere si reparatii | studii – scoala profesionala, experienta intre 3 si 5 ani | |
electrician nave | vechime in domeniu minim 1 an, studii minim scoala profesionala | |
fierar-betonist | studii scoala profesionala, vechime < 3 ani | |
frezor la masini roti dintate | vechime minim 5 ani, studii scoala profesionala | |
frizer | vechime in domeniu minim 1 an, studii minim scoala generala si curs de calificare | |
fochist la cazane de abur si apa fierbinte | vechime in domeniu minim 3 ani, studii minim scoala profesionala | |
Infirmiera | studii liceale, vechime mai mica de 3 ani | |
inginer constructii civile, industriale si agricole | vechime minim 1 an, studii superioare | |
inginer masini termice | vechime<3 ani, studii superioare, cunostinte de lb. engleza, cunostinte SAP | |
inginer nave | vechime<3 ani, studii superioare, cunostinte AVEVA, instalatii HVAC, modelare curba, cunostinte de lb. engleza | |
lacatus constructii metalice si navale | fara vechime, studii scoala profesionala | |
lacatus mecanic | fara vechime, studii minim scoala generala si curs de calificare nivel 3 | |
lucrator comercial | studii liceale, experienta mai mica de 3 ani | |
lucrator gestionar | studii liceale, experienta mai mica de 3 ani | |
lucrator pentru salubrizare cai publice | studii scoala generala, fara vechime | |
lucrator operativ pentru autocompactoare | studii scoala generala, fara vechime | |
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor | fara vechime, studii minim scoala generala | |
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet | studii scoala generala, vechime<3 ani | |
muncitor necalificat la întretinerea de drumuri, sosele, poduri, baraje | fara studii, fara vechime | |
patiser | fara vechime, studii minim scoala profesionala | |
sef unitate elementara de lucru | fara vechime, studii minim scoala generala | |
servant pompier | studii scoala profesionala; experienta intre 3 si 5 ani, permis conducere cat. C | |
stivuitorist | studii scoala generala, vechime intre 3 si 5 ani | |
strungar universal | vechime<3 ani, studii scoala profesionala, nivel 3 calificare | |
sudor | studii liceale, vechime < 3 ani, prmis de conducere categoria B | |
supraveghetor jocuri (cazino) | studii scoala generala | |
tehnician echipamente de calcul si retele | studii liceale, experienta mai mica de 3 ani | |
tehnician electronica | studii superioare fara licenta, vechime minim 3 ani | |
topograf | studii medii, fara vechime | |
tubulator naval | fara vechime, studii scoala profesionala | |
vanzator | fara vechime, studii medii |