La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au efectuat trei percheziții domiciliare și au pus în aplicare trei mandate de aducere într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore trei tineri, de 16, 17 și 20 de ani, din Brăila.
În urma activităților de cercetare efectuate cei trei tineri au fost identificați stabilindu-se că la data de 05.02.2025, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în dreptul scării 2 a bl.H3 de pe str. Al. Mugurilor din municipiul Brăila, cei trei inculpați, împreună cu alte persoane necunoscute, pe fondul unui conflict spontan, au lovit persoana vătămată minoră pe suprafața corpului, cu picioarele şi diverse obiecte contondente, provocându-i leziuni traumatice pentru care a necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în aceeaşi împrejurare, la data de 05.02.2025, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în dreptul scării 2 a bl.H3 de pe str. Al. Mugurilor din mun. Brăila, prin violenţe fizice exercitate împreună cu alte persoane necunoscute asupra victimei minore, respectiv prin lovirea acestuia cu picioarele şi diverse obiecte contondente în prezenţa mai multor persoane, cei trei inculpaţi au tulburat ordinea şi liniştea publică.
Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Brăila a dispus vineri, 11 aprilie, măsura arestării preventive faţă de cei trei inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.04.2025.
Cercetările s-au desfășurat cu sprijinul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Investigaţii Criminale.
Aceștia au fost încarcerați în C.R.A.P Brăila.