După alegerile locale din iunie, în mai multe localități din județul Brăila niciun partid nu a obținut majoritatea în consiliile locale, astfel că alegerea viceprimarilor a trebuit să fie făcută în urma unor înțelegeri între partide. Localitățile aflate în aceste situații sunt: Chiscani, Viziru, Racovița, Salcia Tudor, Stăncuța, Traian, Tudor Vladimirescu.
Joi, 23 ianuarie, 2025, la Stăncuța, a avut loc o ședință a Consiliului Local în care pe ordinea de zi s-a aflat alegerea viceprimarului. În urma alegerilor din iunie 2024, PSD a obținut primăria și 5 mandate de consilier local, din cele 13. Celelalte mandate au fost câștigate de PNL- 5 și AUR -3. La ședința de alegere a viceprimarului au fost prezenți 12 consilieri, care l-au votat în unanimitate pe Gabriel Toma, consilier PNL și fost candidat al liberalilor la funcția de primar al comunei Stăncuța. Gabriel Toma are 33 de ani, este de profesie inginer, absolvent al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, iar de 9 ani lucrează în Primăria Stăncuţa. E pentru prima dată de când PSD-istul Nicu Turcu este primar al comunei și nu are un viceprimar tot de la PSD.
În comuna Viziru a fost ales un viceprimar de la PNL, în persoana lui Nicu Chiriac. Consiliul Local Viziru are 7 consilieri PNL, 5 PSD și 3 de la AUR, iar primar este Ana Cornelia Măcrineanu (PNL). La Racovița, unde primar este liberalul Tudorel Gîscă, PNL a făcut alianță în Consiliul Local cu Forța Dreptei și au ales un viceprimar de la această formațiune, în persoana lui Fănel Turcu. La Salcia Tudor a fost ales primar Ion Serafim, de la PSD, iar viceprimar a fost ales un consilier PSD. În Consiliul Local Comunal Salcia Tudor sunt 5 consilieri PSD, 4 de la AUR și 2 de la PNL. La Tudor Vladimirescu, primăria a fost câștigată de Mircea Berteșteanu (PSD), dar viceprimar a fost ales Ionuț Alin Ardeleanu (USR), într-o alianță cu PNL. CLC Tudor Vladimirescu are 4 consilieri PSD, câte 3 de la USR și PNL și unul de la AUR.
La Traian și Chiscani încă nu au fost aleși viceprimarii. În comuna Traian sunt câte 6 consilieri de la PSD și PNL și unul de la PRM, iar primar este Nicușor Abăseacă de la PSD, tatăl consilierului județean Mihai Abăseacă (PSD) și soțul directoare executive de la Direcția de Cultură, Elena Abăseacă. La Chiscani, primăria a fost câștigată de Gianina Pospai, de la PSD, iar în Consiliul Local sunt 6 consilieri PSD, 4 de la PNL, 3 de la AUR, unul de la SOS și unul de la USR.
