Toamna ne-a surprins prin culorile sale vibrante, iar la Liceul Tehnologic ”Edmond Nicolau” Brăila a fost un sezon al creativității și al muncii în echipă. Proiectul educațional „DESIGNUL TOAMNEI PRIN OCHII MONDZILOR”, ediția a II-a, a fost un real succes, reunind elevi și profesori într-o atmosferă plină de inspirație timp de mai multe săptămâni, iar rodul muncii concretizându-se printr-o expoziție în holul școlii.
Proiectul a avut cinci secțiuni care au pus în valoare talentul și creativitatea participanților: poezie și fotografie, impresii de toamnă în desen, design textil și handmade, toamna în spațiul educațional și coșul cu alimente.
Un moment deosebit din cadrul proiectului a fost parada modei organizată în holul liceului, unde au fost expuse lucrări realizate în atelierele școlii. Modelele au fost eleve entuziaste ce au prezentat produse unice, care îmbinau designul textil cu tendințele toamnei, demonstrând nu doar talent, ci și un simț artistic rafinat.
La final, lucrările expuse au fost jurizate, iar cele mai reușite creații au fost premiate. A fost o competiție strânsă, dar cu toții au câștigat din această experiență, învățând să își exprime ideile prin artă.
”Mulțumim tuturor celor care au participat și au făcut posibilă această experiență. Așteptăm cu nerăbdare ediția următoare și suntem siguri că va aduce și mai multe momente memorabile!”, a declarat prof. Magdalena Duna, care a făcut parte din grupul care a coordonat proiectul.



