Cătălin Canciu a vorbit într-o conferință de presă despre implicarea Inspectoratului Școlar Județean Brăila în educația elevilor prin diferite proiecte extracuriculare, unul dintre acestea fiind ”Fii avocat în școala ta”.
”Întotdeauna am încurajat și am fost promotorul unor activități dincolo de sala de clasă. Astfel, am organizat și am fost printre primele județe în ceea ce privește Maratonul de educație antreprenorială și astăzi vedem că niște tineri ai Brăilei vin cu tot felul de idei de afaceri extrem de viabile. De asemenea, educație financiară, și avem un protocol cu BNR – sucursala Brăila și pentru că trăim într-o lume în care tentațiile sunt extraordinar de multe: violența, consumul de substanțe interzise, violența domestică. Toate acestea fac parte din viața cotidiană în care sunt implicați și tinerii”, a spus Canciu.
Canciu, care este și candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Brăila a spus că este important ca tinerii să cunoască ce însemnă educația juridică, ce însemnă să încalci legea și să suporți consecințele legii.
”Timp de trei ani am realizat cu specialiștii din domeniul juridic, cu avocați, cu judecători, cu procurori, am realizat lecții, dar am și simulat procese. Am finalizat această a treia ediție și urma să realizăm premierea, într-o sală de judecată. ISJ este unul dintre promotorii acestui program, Fii avocat în școala ta, dar am amânat acest lucru pentru o dată ulterioară, pentru că între timp s-a intrat în campania electorală”, a declarat Cătălin Canciu.
