Miercuri după amiază, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, s-a jucat meciul dintre HC Dunărea Brăila și CS Gloria Bistrița Năsăud, contând pentru etapa a 10-a din Liga Florilor. După victoriile în meciurile cu Dacia Mioveni și Corona Brașov, echipa antrenată de Jan Leslie își dorea al treilea succes consecutiv, important și pentru configurația clasamentului în Liga Florilor, dar și pentru moral, înaintea meciului tur din EHF European League, cu Borussia Dortmund. Rezultatul avea să fie unul mai puțin așteptat pentru suporterii echipei brăilene, echipa pregătită de Florentin Pera reușind să se impună, scor 26-27.
După ce în precedentele partide au avut un start de meci modest, de data aceasta echipa antrenată de Jan Leslie a început în forță, având în Kira Trusova un portar în formă bună, cu 5 intervenții în primele 4 minute. În minutul 6 Dunărea Brăila avea 5-0 pe tabela de marcaj, atunci când Gloria a marcat prima dată în acest meci. În minutul 12 Bulatovici a marcat pentru 6-4, dar Brăila a marcat de două ori, prin Araujo și Kanaval, care au dus scorul al 8-4. După 10-6 în minutul 18, Bistrișa s-a apropiat din nou la două goluri, 11-9. Leslie a cerut time-out, dar Da Rocha a ratat atacul Brăilei și Bistrița a marcat prin Niombla. În minutul 29 echipa lui Pera a egalat la 12. În ultimele 90 de secunde ale meciului Zivkovic a marcat de două ori pentru Brăila și la pauză scorul era 14-12.
Repriza a doua a început cu o ratare de la 7 metri a lui Da Rocha, apoi Bulatovici a marcat pentru Bistrița. Andreea Popa a ratat și ea, și Rodriguez a înscris pentru 14-14. Brăila a mai condus de două ori, 15-14 și 16-15, cu două goluri marcate de Larisa Araujo, iar în minutul 36 Gloria a preluat pentru prima dată conducerea pe tabela de marcaj, 16-17, cu un gol marcat de Niombla. Zivkovic a marcat pentru 17-17, apoi Laslo a înscris un gol norocos, după ce mingea a lovit bara a lovit-o în spate pe Trusova și a intrat în poartă. Schmelzer a egalat la 18, în minutul 40. A fost ultima dată când cele două echipe au mai fost la egalitate, pentru că Bistrița a marcat de trei ori la rând și a dus scorul al 18-21. După mai multe ratări de ambele părți, Leslie a cerut time-out și la următorul atac Lupei a înscris din pasa lui Popa, 19-21 în minutul 47.
Seraficeanu și Tamires Morena De Araujo Frossard au marcat pentru Bistrița și diferența de pe tabelă a crescut la 4 goluri, scor 19-23. De la 20-24 în minutul 53, în mai puțin de două minute scorul a devenit 23-25. Tamires Morena De Araujo Frossard a marcat pentru 23-26, apoi pivotul Brăilei, Liliana Venancio a înscris din pasa lui Liscevic. Zivkovic a marcat apoi din aruncare de la 7 metri, dar și Bistrița a fructificat atacul și au înscris prin Seraficeanu. Cu 20 de secunde înaintea finalului de meci, Liscevic a marcat cu o aruncare de la șold, dar era prea târziu pentru a mai putea egala, deși când mai erau două secunde apărarea a oprit atacul oaspetelor și s-a încercat un contraatac, însă sirena a sunat și meciul s-a terminat cu scorul de 26-27.
Pentru Dunărea Brăila au jucat: Trusova (14 intervenții), Șerban (7 intervenții) – Zivkovic 6 goluri (1 de la 7m), Gomes da Rocha 4 (2 de la 7 m), Kanaval 3, Larisa Araujo 3, Schmelzer 3, Venancio 3, Liscevic 2, Quintino 1, Lupei 1, Udriștoiu, Severin, Balog, Popa.
Pentru CS Gloria Bistrița Năsăud au jucat: Dumanska (3 intervenții, de Arruda (11 intervenții) – Tamires De Araujo Frossard 8 goluri, Bulatovic 5, Niombla 3, Seraficeanu 3, Posavec 2, Mbengue 2, Laslo 2, Bazaliu 1, Moesgaard 1, Dincă, Pristăvița, Kpodar.
Dunărea Brăila a coborât pe locul 5, cu 19 puncte, și ar putea să mai coboare un loc dacă SCM Râmnicu Vâlcea nu pierde sâmbătă la Mioveni. În etapa a 11-a, miercuri, 15 noiembrie, echipa brăileană va juca în deplasare la SCM Râmnicu Vâlcea.








