Familia unui bărbat în vârstă de 75 de ani din comuna Mărașu, a reclamat în în ultimele 24 de ore persoane necunoscute au încercat să incendieze gospodăria, dar incendiile au fost lichidate în scurt timp.
Duminică seară, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că la imobilul unui bărbat, în vârstă de 75 de ani, din comuna Mărașu ar fi izbucnit un incendiu. Din primele date, incendiul ar fi izbucnit la o anexă. Pompierii ISU Dunărea Brăila au trimis în zonă, dar au fost întorși din drum pentru că incendiul nu s-a extins, fiind lichidat imediat cu sprijinul pompierilor de la SVSU Mărașu. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
De asemenea, în această dimineață, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Mărașu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că la imobilul aceluiași bărbat ar fi izbucnit un incendiu în podul unei anexe. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.
