Ca și în anii precedenți, la deschiderea noului an școlar, jandarmii brăileni au fost în mijlocul elevilor la instituțiile de învățământ aflate în zona de responsabilitate a Jandarmeriei Brăila şi au avut ca misiune principală prevenirea producerii oricăror fapte antisociale.
Pe tot parcursul anului de învăţământ, pentru a preveni producerea unor situaţii de natură să afecteze siguranța și liniștea elevilor, a cadrelor didactice și a procesului de învățământ, jandarmii brăileni vor avea în atenţie atât zonele din imediata apropiere a şcolilor, cât şi traseele de deplasare ale elevilor.
Totodată, jandarmii fac şi următoarele recomandări: nu interacționați și nu primiți nimic de la persoane necunoscute; mergeți la şi de la școală doar prin zone circulate; nu purtați la vedere obiecte de valoare, riscând astfel să deveniți ținta unor persoane rău intenționate; adoptați un comportament civilizat la școală, dar și pe stradă, iar dacă vă aflați într-o situație periculoasă, nu ezitați să cereți ajutorul profesorilor, personalului de pază, patrulei de ordine publică sau direct la numărul de urgență 112.
